Îmi asum

Eram studentă în anul întâi la actorie și aveam de făcut un exercuțiu de improvizație cu colegul meu blond, nu îi dau numele, oricum s-a lăsat de facultate în anul doi. Dar el a fost cel mai tare partener de improvizație din facultate. De altfel domnul profesor  Mircea Gheorghiu ne-a și ales să improvizăm și în examen , prea eram spectaculoși în joaca noastră.

Era acel exercițiu de improvizație în care trăgeam fiecare din bol câte o replică, unul citea cu voce tare replica lui , partenerul de improvizație trebuia să conducă conversația de așa natură încât să încheie exercițiul cu replica lui. Colegul meu avea prima replică, eu trebuia să închei. Culmea e că nici nu îmi mai amintesc replica cu care trebuia să închei eu, nu asta a fost crucial în acel exercițiu. Crucial a fost obligoul dat de profesor. La replica colegului eu nu trebuia să neg, trebuia să recunosc, spun da, așa e. Iar replica de start era ”Te-am văzut ieri pe stradă la braț cu un alt bărbat!”

Când colegul și-a citit replica eu am luat un prag uriaș, am tras aer în piept, căscând gura cutremurată, gata să neg din toate puterile mele dar profesorul mi-a retezat-o – obligo, trebuie să spui da!

Îmi dau acum seama că era ca și cum trebuie să întorc un car uriaș din avântul său de a coborî dealul. Să îmi asum o greșeală. M-ai prins cu mâța în sac. Ce rost are să neg? Suntem în aceeași barcă. Hai să-ți explic ce caută mâța în sacul meu. Hai să-ți explic de ce m-ai văzut cu altcineva.

Greu, nu? Pentru că e împotriva firii. Trebuie antrenament , trebuie educație, exercițiu personal îndelung  repetat pentru a avea tăria să spui da, așa e, hai să vedem cât de grav e, de ce s-a întâmplat așa, ce m-a condus la acest punct, ce facem, reparăm sau dăm ca chiorii vina unul pe celălat și ne despărțim?

A fost un exercițiu superb, una din multele lecții învățate la actorie care mi-au fost utile în viață. De aia e bună actoria, ar trebui să devină obligatorie în toate școlile. Nu e doar antrenamentul unui viitor superstar cum s-ar crede. Actoria te pregătește pentru viață. China deja își dă copiii să facă engleză și actorie de la grădiniță. Toate jocurile acelea sunt importante pentru atitudinea viitorului adult în fața problemelor vieții. Ce fel de femeie vei fi? Una care dă vina pe partener când apare o problemă ? Sau una care recunoaște și îl face pe bărbat să o liniștescă, să zică, hai, nu mai contează cine a greșit, hai c-o rezolvăm.

Nu mai știu care a fost replica de final dar nu o să uit niciodată cum mi-au mers rotițele, cât de mult a trebuit să judec , să muncesc cu fiecare gând și să-l șlefuiesc de așa natură încât să nu degenereze totul într-o ceartă , ci într-o comunicare reală menită să rezolve, să construiască, nu să distrugă. Pentru că știu sigur că ultima replică era de rezolvare, de împăcare.

După fiecare exercițiu de improvizație eram lăsați cu toții să scriem ce am învățat din acel exercițiu. Am scris tare mult … Ce am scris atunci mi-a folosit și la lucrarea de licență dar și pentru tot restul vieții.

Viața după Prințișor

Când rămâi fără animăluțul tău preferat, începi să te gândești la lucrurile pe care le-ai lăsat pe planul doi din cauza lui. Poate ai fost redirecționat de Divinitate prin dispariția lui. Ce am făcut așa de greșit având grijă de el?

Realitatea e că mi-a ocupat timpul atunci când nu aveam altceva de făcut. Sau cred că mă mințeam, spunând asta. Pentru că așa e cu pisicile astea. Vezi o pisicuță și zici, mmm, aș putea să am grijă de ea. Iei chestii din alea uscate de la Petshop, cât costă kilul, 5 lei? Dar după ce te procopsești cu pisicuța care te intoxică cu afecțiunea ei, încep complicațiile. Stai că trebuie să ai grijă să nu facă viermișori, stai că trebuie să îi dai pastiluțe ”din alea” că altfel moare. Și tresari. Cum să moară? Ei, cât poa’ să coste și pastiluțele ”alea”? Și iată-mă acum cu puiul lui Prințișor cel plecat, Prințesika, Zgubiduka, Săbiuța care nu mănâncă decât carne și, chiar dacă aș vrea să devin vegană, nu pot, pentru că în zilele de post eu umblu cu carne fără nici un stres ca să dau copilei să mănânce , altfel moare de foame.

Nu e deloc puțin lucru să ai grijă de un animăluț iar cei din industria care profită de slăbiciunea celor ce iubesc animăluțele știu asta. Chestiile alea uscate sunt din ce în ce mai scumpe pentru că, probabil, cele care costă doar 5 lei nu le mănâncă nici pisicile vagaboante de la gunoi. Chestiile alea uscate au fost în mod voit modificate pentru ca oamenii să trebuiască să pună botul la mofturile pisicuțelor care, pe bună dreptate, nu mai pot mânca mancare uscată de 5 lei pentru că nu e comestibilă. Nu e nici un moft, săracele nu au nici o vină că fabricanții de mâncare special fac mâncarea ieftină de pisici de nemâncat pentru ca tu să o cumperi pe cea mai scumpă de frică să nu moară de foame animăluțul tău. Doctorii veterinari trebuie să trăiască și ei. Și încă bine. Trebuie să faci vaccin, trebuie să faci aia, trebuie să faci ailaltă- inclusiv să tunzi pisica, frate, dacă îi cade părul -și îți saltă și din asta niște bănuți. Iar tu te uiți prostit și zici, pe bune?…

Cel mai bine e să-i înveți să facă la WC sau să îi lași liberi să își facă nevoile afară în natură – și așa nu mai dai banii pe saci de nisip , să le dai mâncare făcută de tine, să nu mai depinzi cu nimic de industria care trăiește din slăbiciunea ta pentru pisici, din groaza ta că dacă nu cumperi de la ei, vor muri. Oricum mor. Trăiesc exact cât le e dat să trăiască. Dacă s-au îmbolnăvit, salut, poți să umbli tu pe la 7 doctori, dacă va muri – va muri, nici cele mai echipate cabinete nu îi pot salva viața. Și atunci de ce să arunci banii pe geam?

Am rămas fără Prințișor, care oricum dădea rar pe acasă și, probabil, Divinitatea a zis, băi , băiete, nu e prea frumos din partea ta să o faci pe stăpâna ta să iți ducă dorul, ia treci tu definitiv dincoace ca pedeapsă că o lași să te caute noapte de noapte în loc să fii cuminte și să mergi singurel acasă, după ce îți faci nevoile. Cât să te mai rabde cu independența ta? Și mi l-a luat de tot, măcar să nu mă mai chinuiesc să ies mereu după el, să mă uit mereu pe geam după el și să fie eveniment special când îl văd prin fața blocului și să ies într-un suflet să îl bag în casă. Nu era prea frumos, își cam bătea joc de mine. Iar Divinitatea l-a pus cu botul pe labe. Mi-a rămas Prințesika și prietena ei Crizantema. Și Bursucuța care nu se știe cât mai stă pe acasă, va veni căldura și poate foarte bine să plece din nou ca anul trecut.

Dintr-o faptă bună de a avea grijă de Prințesa care s-a autoinvitat la noi în casă, s-a creat cu adevărat o saga care, iată, s-a încheiat. Am sterilizat-o pe Prințsika, deci nu vor exista urmași ai poveștii Prințesei. Era , oricum, un fel de a-mi trece timpul . Probabil ar trebui să am mai mare respect pentru timpul meu și să mă concentrez pe muzică și actorie mai mult. Sunt bună la a ieși din stare de șoc, la a-mi da singură șuturi în fund pentru a face pași înainte.

Până una alta am urmărit serialul de pe Netflix ”Pretend it’s a City” realizat de Martin Scorsese , având-o invitată pe scriitoarea Fran Lebowits. E ca o gură de aer proaspăt să auzi o intelectuală vorbind. E ca și cum ai zice, of, nu a înnebunit lumea cu totul , mai sunt și unii care vorbesc cu sens.

Au existat multe faze care mi-au dat de gândit dar una m-a amuzat în mod special. Despre cum a mers ea într-o excursie în munți și a fost avertizata despre ursi. Am auzit eu multe dar asta m-a dat pe spate. Cică dacă vine ursul, să nu fugi, că te prinde. Bagă ursache și suta la oră, nu ai cum să fugi mai repede decât el. În schimb tu să stai liniștită și să ridici mâinile în aer și să începi să cânți. Ursul va deveni confuz, vâzând că nu fugi, nu te sperii ci stai pe loc cu mâinile în aer și mai și cânți pe deasupra. Eu am încercat să mă imaginez pe mine. Să văd un urs, să mă opresc calmă și, în timp ce el mă miroase să vadă dacă nu am făcut pe mine, eu să îi și cânt ceva, mă-nțelegi? Nu doar să îmi țin cumpătul , să mai și cânt . Dar ce să îi cânt? Ce mai faci, ursache, mersi bine – cred că am făcut pe mine…? Descântec de ploaie? Am un feeling că nu aș fi cea mai frumoasă femeie cu mâinile sus și un urs studiindu-mă și spunându-și, mmm, cred că ar merge un ostropel… În orice caz, scriitoarea i-a zis clar, omule, eu dacă văd un urs nu am cum să stau , să ridic mâinile și să mai și cânt pe deasupra. Eu dacă văd un urs, fug. Și a continuat biata femeie excursia stând aproape lipită de bietul om, ținându-l de mână și strigându-l disperată dacă reușea să se desprindă de ea. La un moment dat omul simte nevoia să zică femeii, știi, trebuie să îți spun din capul locului un lucru: sunt însurat. Scriitoarea l-a asigurat, omule, nu mă țin de tine că ești vreo frumusețe. Mă țin de tine pentru că ai o pușcă. Mă țin de tine pentru că dacă vine ursul tu ai o armă și ai să-l împuști.

Poate ar trebui să mă țin de promisiune și să reiau liveurile pe Facebook, poate și pe Youtube. Nu de alta dar e mai plăcut să cânți în fața telefonului cu mii de privitori online decât în fața unui urs. Nu sunt încă în forma cea mai bună dar cred că asta e ceea ce trebuie să fac.

Vă pup. Să fiți iubiți!

Pe unde umbli, MăiNinuniMăi,

E clar, e hotărât, trebuie să-l sterilizez pe Prințișor. Problema e că nu stă deloc pe acasă. Culmea e că îmi amintesc cum îmi făceam griji cu Bursucuța care nu avea curaj să intre în casă astă toamnă și eu mă gândeam ce o să facă, sărăcuța de ea la iarnă când or veni frigurile acelea. Uite că au venit frigurile acelea iar Burcucuța stă bine mersi la căldurică, mă păzește non stop când scriu , când prinde o fereastră în care pun laptopul deoparte sare la mine în brațe și se alintă de mama focului, când mă întind un pic să mă odihnesc sare imediat și localizează zonele în care s-a concentrat energia negativă și îmi face masajul pisicesc tipic, ce să mai , e pisica ideală. Și Prințișor ce face? Naiba știe ce face! Naiba știe pe unde umblă. Văd că o ia pe urmele maică-sii Prințesa care și-a luat tălpășița și acum slujește la alt stăpân , fără să mai treacă măcar un pic să dea un ”bună ziua, tu , care ai avut grijă de mine când am făcut pui, care mi-ai învățat puii să folosească litiera, care ai curățat nisipul cu răbdare de fier până au învățat să iasă în grădină, care le-ai făcut supică la hămesiții care mă secătuiau de lapte de am ajuns piele și os și muream cu zile dacă nu mă ajutai tu, etc” Acum Prințișor la fel face, e musafir pe la noi, problema e că vine o dată la trei zile și asta dacă absolut întâmplător îl văd pe la prânz pe afară și ies într-un suflet după el și îl bag în casă. Dar nu stă, doarme două ore apoi prinde momentul în care eu sunt la baie sau mai știu eu ce fac și miau-miau la mama care îi dă fără mută vorbă drumul afară. Cum e mă-sa, așa și el.

Cele mai afectuoase și mai drăgăstoase sunt Crizantema și Bursucuța pe care nu le-am crescut de mici, nu ar avea neapărat de ce să mă iubească atât de tare, doar le-am adoptat și pe ele. Și uite câtă iubire și recunoștință pe capul lor , de nu mă lasă să respir, frate, nu mă pot apuca de scris la laptop fără să trebuiască să le dau la o parte pentru că vor în brațe neapărat. Prințesika e o Zgubidukă distrusă cu capul, aceleași probleme cu mâncatul, aceleași apucături de lovită de streke – și când o iau în brațe, mă împinge cu lăbuța, frate, s-a terminat! Vrea jos!

Ce te faci cu atâta lipsă de recunoștință de la cei care care aproape că îți datorează viața și cu atâta iubire de la cele care te iubesc pentru atât de puțin? Unora li se pare că e dreptul lor din naștere să îi iubești și te trataează cu sictir și alții te copleșesc cu atenția și iubirea lor deși nu ai făcut mare lucru pentru ei. E o situație aproape biblică și îmi amintește de acel exemplu în care Dumnezeu i-a invitat la masă pe toți cei pe care i-a ajutat iar aceștia au găsit tot felul de scuze pentru a refuza invitația – și atunci Dumnezeu și-a deschis ușa către toți cei săraci și amărâți care au venit într-un suflet – și s-a umplut casa – și tot a mai rămas loc. Ăștia suntem, cu ăștia defilăm.

Avem atât de mult dar uităm să mulțumim pentru ce avem. Iar sufletul nostru se consumă, se consumă cu fiecare respirație și ne amintim de Dumnezeu doar în clipa în care s-au consumat rezervele noastre de suflet și cădem în genunchi , cerând ajutor cu disperare. Nu ia mult să spui o rugăciune dimineața prin care să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ceea ce ai și să te însoțească și să te ajute peste zi, după cum nu ia mult să spui acolo o rugăciune seara la culcare pentru a fi păzit și protejat când te odihnești și ești fără de apărare. Ia foarte puțin să îți păzești și să îți hrănești sufletul dar când ai tolba plină e o chestiune de cunoaștere și educație ca să te păzești spiritual. Cei mai mulți au tolba plină dar habar nu au că dacă nu o hrănesc mereu , ea se va termina. Și apoi să vezi jale!

Prințișor e un adolescent, cum ar veni. Nu are minte, înțelepciune. Și are un aliat în ”bunica”, face ce vrea, când vrea pentru că are susținere în cea care nu știe să îi dea vreo două la fund când miaună că vrea afară. Iar eu nu mai am putere să mă lupt cu nimeni și nici nu mai vreau. Deși numai eu știu cum mă uit seara din cinci în cinci minute pe geam, tot sperând să îl văd pe Prințișor pe o mașină, sau cobor , pispisuind după el, sperând să îl văd ori la geam la vecinul, ori ieșind de sub o mașină, orice numai să nu îl știu afară în gerul acela. Pe unde o fi umblând și unde s-o fi ducând pe gerul acesta, de ce nu vine la căldurică acasă? Uite cum, făcându-mi griji pentru Bursucuța, o pisică străină, ajung să petrec iarna, frământându-mă de grija lui Prințișor…

When someone close got infected with Covid 19

One thing is clear: it can happen to anyone. If it didn’t happen to you today, that doesn’t mean it can’t happen to you tomorrow. But the way you react when someone close to you gets infected with Covid 19 says it all about your character.

It doesn’t matter how he got infected, it doesn’t matter if he protected himself or not, if he washed his hands or not, if he wore a mask or not (you can‘t trust these masks to do their job, I don’t think they protect at all) It matters that he warned that he has become infected and that it is important to get tested so that you knew what to do next. Very nice of the person if he warned you. The question is how do you relate to this person after he has informed you that he was infected and it would not be bad for yo to get tested and check if you are infected.

What are you doing in this case? Do you start and blame the infected person for having got sick ?! You make a whole scandal, reproaching her for not being careful, fearing out loud that now your whole family might have been infected, etc. ?! You have no way of knowing where he got it from, how he got it, etc. But I think it’s important to help this person as much as you can. Because this can be a test for you. If you don’t relate correctly, if you don’t say a good word to her/him, if you don’t help her/him with everything you can, even with food, pills, fruits, vitamins – and you take them to the door so you don’t come in contact with her/him – then you should to think a little more if you think of yourself being a valuable person.

I talked to an infected person and she told me how disappointed she was by a certain person for whom she had some admiration but who related very disappointingly to her. Not a good word, an encouragement, what I can do to help you with, etc. I told the infected person that this was the best opportunity to see the true quality of the people she was dealing with. She told me that she had unpleasant surprises but also very pleasant surprises. In the sense that people she was very upset with immediately jumped to help her and left her a bag full of everything, medicines, teas, even ready-made soup. This is how you find out what people are actually made of.

You don’t have to be upset and speak ill of those who don’t help you if you get infected. Draw their attention that it is not ok what they do, that it is not known if this is not a test and that just as they treat those who need help, the same way they will be treated  when they need help. It doesn’t have to be about Covid19. But to simply need help and, instead of help, to receive reproaches that you were careless and ended up in such a situation. Everything gets pay back. You don’t have to be radical and slam the door on those who don’t help you. It is good to have a good word for everyone. But in the future you will know what kind of people they really are. You will know their true quality. The question is what will you do when they ask you for help.

I think you will help them if you think of yourself as a valuable person. Not out of respect for them and the way they reacted when you needed help. You will help them out of respect for yourself.

Când cineva apropiat s-a infectat cu Covid 19

Un lucru e clar: i se poate întâmpla oricui. Dacă nu ți s-a întâmplat ție azi, asta nu înseamnă că nu ți se poate întâmpla mâine. Dar felul în care reacționezi când cineva apropiat se infectează de Covid spune totul despre caracterul tău.

Nu mai contează cum s-a infectat , nu mai contează dacă s-a protejat sau nu, dacă s-a spălat pe mâini sau nu , dacă a purtat mască sau nu (faci ceva pe ele de măști, protejează și astea de se rup)  Contează că te-a avertizat că s-a infectat și că e important să îți faci testul ca nu cumva să te fi infectat și tu. Foarte frumos din partea persoanei dacă te-a avertizat. Întrebarea e cum te raportezi tu la această persoană după ce te-a informat că e infectată și nu ar fi rău să îți faci și tu un test să vezi dacă nu ești infectat.

Ce faci în acest caz? Te apuci și reproșezi persoanei infectate că s-a îmbolnăvit?! O faci cu ou și cu oțet că nu a fost atentă, că acum o să ți îmbolnăvească toată familia , șamd ?! Nu ai de unde să știi de unde l-a luat, cum l-a luat, etc. Dar mi se pare important să o ajuți oricum poți pe această persoană. Pentru că acesta poate fi un test pentru tine. Dacă nu te raportezi corect, dacă nu îi spui o vorbă bună, dacă nu o ajuți cu orice poți, chiar cu mâncare, pastile, fructe, vitamine – și i le duci la ușă ca să nu intri în contact cu ea – atunci ar trebui să te mai gândești un pic dacă te crezi o persoană valoroasă.

Am stat de vorbă cu o persoană infectată și mi-a spus cât de dezamăgită a fost de o anumită persoană pentru care avea o oarecare admirație dar care s-a raportat foarte dezamăgitor la ea. Nu tu o vorbă bună, o încurajare, cu ce pot să te ajut, etc. I-am spus persoanei infectate că asta e cea mai bună ocazie să vadă adevărata calitate a oamenilor cu care are de-a face. Mi-a spus că a avut și surprize neplăcute dar și surprize foarte plăcute. În sensul că oameni pe care a fost foarte supărată au sărit imediat în ajutor și i-au lăsat la ușă o sacoșă plină cu de toate, medicamente, ceaiuri chiar supă gata făcută, numai să o încălzească  și să o mănânce. Uite așa afli ce stofă au oamenii de fapt.

Nu trebuie să te superi și să le vorbești urât celor ce nu te ajută dacă te infectezi. Atrage-le atenția că nu e ok ce fac, că nu se știe dacă acesta nu e un test și că așa cum îi tratează ei pe cei care au nevoie de ajutor, la fel vor fi și ei tratați când vor avea nevoie de ajutor. Nu e musai să fie vorba de Covid. Dar să ai nevoie de ajutor pur și simplu și, în loc de ajutor, să primeaști reproșuri că ai fost neglijent și ai ajuns în asemenea situație. Totul se plătește. Nu trebuie să fii radical și să le trântești ușa în nas celor care nu te ajută. Un loc de bună ziua trebuie lăsat pentru oricine. Dar pe viitor vei ști ce fel de persoane sunt de fapt. Vei ști adevărata lor calitate. Întrebarea e ce vei face tu când îți vor cere la rândul lor ajutor.

Cred că tu le vei da ajutor dacă ești o persoană valoroasă. Nu din respect față de ei și de felul cum au reacționat ei când tu ai avut nevoie de ajutor. Tu îi vei ajuta din respect față de tine însuți.

Gata sărbătorile

Am făcut o pauză de la viața mea, gândind că poate i se face lui Prințișor dor de mine. Problema e că nu pot lăsa chiar cu totul viața mea în urmă, am mereu o grijă să verific, să fie totul ok, mai ales cu pandemia asta. Și am mai trecut pe acasă, evident. Și am dat și de Prințișor. I-a fost dor de mine? Mai mult de-o grămadă #niciunstres . Cred că are alt stăpân. Să te facă stăpânul acela celebru, Prințișor dragă.

Motăneii de care am avut grijă pe perioada sărbătorilor sunt doi prințișori care pe lângă mieunat, ciripesc ca două păsărele. Cruuuu, cruuuu mă întâmpinau în fiecare dimineață , le dădeam păpică, apoi săreau la mine în brațe cât îmi beam cafeaua și se alintau de mama focului. Of, ce vremuri frumoase erau când se alinta și Prințișor la mine. ”Castreaza-l și să vezi tu cum se cumințește.” Cam acesta e planul.

Laptop, cursuri, citit în liniște, ascunsă, fără otrava energetică de sub un acoperiș în care trăiesc două bolnave psihic. Oricât le-aș iubi, am nevoie să mai stau departe de ele uneori. Măcar de ele știu sigur că sunt bolnave. Și am grijă de ele pentru că la mâna statului ar muri cu zile. Dar ele sunt pașnice. Și chiar dacă îți pun răbdarea la încercare , știu sigur că nu îmi vor răul.

Dar ce te faci cu nebunii care umblă liberi, nedepistați ? Pur și simplu nu mai știi care e sănătos la cap. Așa că, dacă știi sigur că ai prieteni sănătoși la cap, păstrează-i și protejează-i. Sunt atât de mulți nebuni care umblă liberi încât, dacă nu-i protejezi pe cei sănătoși, o să se contamineze și ei. Covidul e minciună pe lângă psihoză.

Am trecut aseară pe acasă, o verificare scurtă că totul e ok și am plecat. Când mă uit în urmă, Crizantema și Bursucuța țup-țup-țup în urma mea. Ehei, Crizantemo, gata, ai învățat și tu să ieși la plimbare? Și eu care voiam să te învăț să faci la wc… Hai, fugi acasă că e noapte , fugi să te joci cu mama.

Am continuat să merg spre stație și mă uit iar în urmă, Crizantema hotărâtă după mine. A simțit ea că mi-am schimbat sediul și zice, nu știu unde te duci dar ia-mă și pe mine, vin și yo. Of… Am luat-o în brațe și m-am întors acasă, cu Bursucuța țup-țup-țup pe urmele mele. Am intrat în casă, Bursucuța a rămas la ușă. Hai, intri? Nu a intrat. Bine, stai la ușă. Nu mă mai țin nervii să o conving să intre, oricum face ce vrea ea.

Am intrat și am stat un pic în brațe cu Crizantema. I-a fost dor de mine , mititica, eu credeam că s-a atașat de mama, de Diana, nu, ea mă vrea pe mine. Și mă vrea pe mine pentru că eu pur și simplu le iubesc, le alint , le ciufulesc, le strâng în brațe. E fantastic câtă nevoie au animăluțele astea nu doar să le dai de mâncare, cât mai ales să le iei în brațe măcar un pic, apoi pleacă ele singure, dar să stea un pic în brațe la tine, să toarcă un pic la pieptul tău. Mama și Diana sunt aspiratoare de energie, au nevoie să li se dea. Nu știu că în ele stă sursa fericirii, că trebuie mai întâi să își ofere singure tot confortul, tot ce iși doresc ca apoi să aibă suficient cât să nu se simtă bine dacă nu le dă și altora. Pisicile au simțit asta. Și de asta sunt mai atașate de mine.

Am lăsat-o pe Crizantema în dormitor și am plecat. Bursucuța tot la ușă. Hai, intri azi? Nu a intrat. A coborât scările înaintea mea și s-a dus în grădină. Am peca în stație, gândindu-mă la Prințișor. Pe unde o fi ninunea aia? Mă gândeam la el, stând în stație. Când vine autobuzul meu? 2 minute. Văd o pisică în stație. Ce seamănă cu Bursucuța… Mă uit mai bine. Aoleu, e chiar Bursucuța. Pe Crizantema am rezolvat-o, am luat-o pe sus, am băgat-o în casă dar pe Bursucuța nu o prostesc. Ea a așteptat la ușă, știind că mă întorc și a venit după mine în stație. Nu știu unde te duci, vin și eu cu tine cu autobuzul, mă iei? ”Fugi acasă, fugi!” Am trecut-o strada și a rămas pe celălalt trotuar. A venit și autobuzul meu. M-am urcat în el și m-am uitat după Bursucuța. A dispărut ca prin farmec.

Mă așteptam ca familia regală să fie cea care îmi simte lipsa. Să se perpelească Prințișor și Prințesika după mine. Dar uite că Bursucuța și Crizantema s-au ținut hotărâte , ”nu știm unde pleci, noi venim cu tine… ” 

Și a trecut și Crăciunul…

Crăciun în care nu am colindat deloc deși îmi propusesem asta dar nu am fost în putere. Momentul pe care l-am descris în articolul ”Draga mea mamă” descrie de fapt o formă de epuizare energetică. Nu îți dai seama că ești mâncat de viața pe care o duci. Ai zice că ești norocos din multe puncte de vedere și recomand mereu să cauți lucruri la care să te gândești și pentru care te simți recunoscător. Dar viața în sine, locul în care trăiești, situația la care te-ai adaptat te mănâncă psihic și ai nevoie la un moment dat să fugi. De aceea pentru mine e bine să fug la un moment dat. Așa cum am fugit astă vară. Și a picat numai bine rugămintea unui prieten să am grijă de motanii lui. De fapt înțelegerea e să stau la el cât pleacă el de acasă. El ia o pauză de la viața lui și eu iau o pauză de la viața mea. Pentru că nici nu mai contează unde te duci, trebuie să fugi o vreme să te răcorești, să respiri ușurat și să-i faci pe cei din viața ta să le fie dor de tine. Iar eu mi-am propus să îl fac pe Prințișor să îi fie dor de mine. De la o vreme stătea numai în preajma mamei, nu mă mai căuta , nu mai dorea să stea în preajma mea. A, da? Ia să luăm noi o pauză unii de ceilalți, mai vorbim după.

Dar nu am fost singură de Crăciun. În prima zi am petrecut la motani acasă cu încă o prietenă, cu mâncare comandată de pe Food Panda ca să gustărim ceva cât povestim ca fetele . Ulterior ni s-a alăturat online și prietenul cu motanii, și părinții lui și am petrecut o primă seară de Crăciun excelentă.

A doua zi am căutat un magazin deschis să mănânc ceva porcării. Acasă aveam de toate, inclusiv cozonaci și salată de boeuf dar nu am apucat să merg și la piață să cumpăr cârnați. Mi s-a pus pata de cârnați. Și am găsit la Carrefourul din piață că piața era închisă și nu am putut cumpăra de la o măcelărie care mi-a fost lăudată că are cârnați de casă  excelenți. Și am mâncat cârnați de la Carrefour. Cam sărați, necondimentați, nu s-au ridicat la standardul meu. Va trebui să îmi fac cârnații mei. Am zis că nu mai fac anul acesta că nu are rost, câtă vreme îi găsești gata făcuți și foarte –foarte buni. Ei, de data asta am greșit că nu am făcut cârnații mei. Am mers acasă, gândindu-mă că poate a cumpărat mama cârnați de la Kaufland, își propusese să cumpere dar nu a mai apucat, ea nu e așa disperată cu cârnații și făcusem o salată de boeuf așa de bună, nu mai zic de friptura la cuptor și de ciorba. Așa că am stat la masă acasă dar niște cârnați buni tot nu am apucat să mânânc.

Am dat să mă întorc la motani dar mă sună aceeași prietenă din prima seară de Crăciun, hai că suntem invitate la cutare prieten să bem și să stăm la povești. Hai că nu zici rău. Și am petrecut a doua seară de Crăciun două fete și doi băieți Excepțională. Prietenul care ne găzduia invitase un prieten care venise la Galați de Crăciun deși el locuia prin preajma Aradului unde își avea bussinessul și viața. Nici nu știți voi câte lucruri se pot lumina în mintea ta după o seară de stat la povești cu oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată. La o vârstă nu mai pierzi timpul nici în seara de Crăciun la o băută. Au fost povești cu tâlc, probleme de viață discutate la modul cel mai chirurgical cu putință. Toți patru am plecat de acolo cu multe lucruri la care să medităm. Dar ne-am și simțit bine. Excelent chiar. Ce frumos e să revezi pe cineva cu care ai petrecut mult timp la un moment dat în trecut, pe când îmi făceam veacul în Club T. Ce frumos e să-ți amintești acele vremuri. Și cât de bine îți prinde să știi că tot ce s-a petrecut în perioada aceea de mare glorie pot să-i zic – nu s-a pierdut. A rămas în amintirea celor de atunci. Nu a fost degeaba. Să știi că toți cei cu care stăteai la povești în T te-au urmărit cu mândrie la Mamaia și te-au luat pe brațe cu bucurie când te-ai întors victorioasă după ce toată țara te-a văzut cântând și câștigând un premiu special de Excelență Artistică.

Unii își doresc lucruri de Crăciun. Excursii, cadouri mai mult sau mai puțin prețioase. Eu am primit exact ce aveam nevoie dar nu știam că aveam nevoie. De aceea e bine uneori să cerem în rugăciune ceea ce noi nu știm că avem nevoie dar Dumnezeu știe mai bine decât noi. A treia zi a fost de odihnă. De fapt toate cele trei zile de Crăciun au fost de odihnă de la viața pe care o duc. Ar fi trebuit să colind, am fost nevoită să mă scuz când trebuia să merg la radio să colind pentru tot orașul. Eram pe antibiotice și simplul fapt de a merge la cumpărături mi se păruse epuizant. Uite totuși cum niște prieteni, unu, doi – te pot scoate dintr-o gaură cu  o simplă seară de stat la povești. Fără să cânți, fără să faci nimic din ceea ce faci de obicei de Crăciun. Mi se pare atât de ciudat că a trecut un Crăciun fără să colind. Nu știu dacă nu cumva Dumnezeu însuși a făcut în așa fel încât Crăciunul acesta să nu mai colind. M-a țintuit la pat și m-a oprit la a merge să colind la radio pentru tot orașul. De ce, nu știu. Știe El mai bine, nu îmi bat eu capul. Un lucru e clar: înainte de Crăciun eram un om epuizat. După trei zile de Crăciun mă simt vindecată.

Nu fiți singuri de Crăciun

E drept că e pandemie și că e mai greu cu vizitele. Dar Ajunul Crăciunului trebuie să ne găsească lângă cineva. Să mai fie cineva lângă tine.

Gânditi-vă cui ați putea face o vizită. Dar nu vechiului prieten de pahar sau vreunei iubite cu decolteu generos. Cui ați putea să îi faceți o bucurie să nu fie singur de Crăciun. Chiar și la telefon. Hei, ce mai faci, nu mai știu nimic de tine, ești bine? Am niște sarmale trăsnet, vii tu la mine sau vin eu la tine?

S-ar putea să fie cel mai tare Ajun de Crăciun din viața ta.

Știu că mulți nu cred în Dumnezeu. Dar e o prostie să trăiești ca și cum tu nu vei muri niciodată, mai ales când cineva din familie a murit înaintea ta. Dacă cineva din familie a murit, ajută-i pe cei rămași în viață, nu te mulțumi să plângi de mila celor rămași singuri pe lume. Și tu vei muri. Nu scapă nimeni viu din viața asta. Uită-te la viața ta. Dacă ceva nu îți place, s-ar putea să fie rezultatul unui bine pe care ai fi putut să îl faci și nu l-ai făcut. Nu întoarce privirea. Nu te mulțumi să plângi de milă și atât. Fă binele dacă vrei să fii și tu binecuvântat cu ceea ce-ți dorești.

Am vizitat de curând un prieten bolnav. E o minune că a scăpat cu viață după un accident vascular. Aș fi putut găsi o scuză și aș fi putut sta acasă. Dar ne-am strâns trei prieteni și ne-am dus pe la el. Ce mare lucru să faci o vizită? Poate pentru noi cei trei prieteni nu a fost mare scofală. Dar ce mare bucurie am făcut! Ce bine uriaș!

Vizitați prietenii care au nevoie de ajutor. Vorbiți cu un vecin cu care nu ați mai vorbit de mult. O să credeți că îi faceți lui un bine. Nu mică vă va fi mirarea când veți descoperi că de fapt vouă înșivă v-ați făcut un bine. Că voi sunteți cei fericiți.

Prințișor revoltat

Nu mă mai iubește, gata. A făcut coaliție cu mama care îi face toate mendrele, îi dă drumul noaptea pe la trei dacă atunci vrea mușchii lui să iasă la plimbare. Nu am nici o șansă de reabilitare. Vreau să îl fac să nu mai dea deșteptarea la cinci. Să aibă bunul simț să mă aștepte să mă trezesc după care, ducă-se. Și reușisem să ajung la niște rezultate. Dar s-a prins că o poate manipula pe mama care îi dă drumul la cel mai firav mieunat. Are somnul ușor, se trezește la cel mai mic sunet și, dacă tot s-a trezit, se mai uită la televizor, mai face una-alta la bucătărie. Și îl dă și pe odor afară. Cred că la fel se întâmplă cu bunicile și mămicile. Degeaba face mama eforturi cu un copchil răzgâiat dacă vine bunica din urmă și dărâmă totul.

Astă noapte iar m-a scos din sărite. Iar l-a apucat mieunatul pe la două. Și nu în gura mare, ușureeeel, încetuuuuuc… Dar ce folos că mi-ai stricat somnul. Mă, taci din gură, mă… El iese din cameră și intră în sufragerie. Și după o vreme iar îl aud. Mă dau jos nervoasă din pat și mă duc după el. Îl găsesc lângă patul manei, privind-o cum doarme și pregatindu-se pentru un nou miau subtil, până o trezește. La capul ei. Tu-ți mămăliga ta de nesimțit, deci tu ți-ai propus să îi strici somnul cu precizie, să o bați la cap până se trezește! L-am fugărit înapoi în dormitor și l-am certat monstru.

Dimineață binenteles că tot mama i-a dat drumul afară. Acum l-am băgat în casă, i-am dat să mănânce… Cică să facem pace. A mâncat și s-a dus în sufragerie. Suntem certați, dragă? Serioooos? Să te văd eu cine te mai scoate din ghearele lui Smardoi. Și cine te mai bagă în casă. Că mama îți dă ea drumul afară dar o să te aducă în brațe acasă când o zbura porcul.

Prințișor are un rival

Negru ca noaptea. Și cam de vârsta lui. De mici se bat pe grădina de sub balcon și pe atenția Bursucuței. Evident că Prințișor a câștigat. Dar și-a luat și bătaie de la el. L-a bătut măr o dată și l-am ajutat să scape din ghearele lui. A fost o zi tristă pentru el și l-am ajutat să treacă peste necaz, peste tristețea înfrângerii. Dar cine râde la urmă râde mai bine. Are supremația asupra grădini și obsesia de a sta pe afară pentru a-și păzi teritoriul. Și o are pe Bursucuța la noi în casă, nu îl lasă să se dea la ea dar nici afară nu e să își facă ochi dulci cu rivalul lui.

Nu l-am mai văzut o vreme și am crezut că a dispărut. Dar nu. A revenit. Unde o fi fost, nu știu. Dar tot dă târcoale zonei și l-am văzut chiar pe lada de la geamul vecinului de la parter, de unde îl dădeam eu jos cu un papuc pe Prințișor. Vai, aceea e sfidarea supremă. L-am alungat de acolo.

Îl susțin pe Prințișor de câte ori e în impas pe afară. Am impresia că asta îi dă un plus de putere. Nici măcar nu știu dacă rivalul lui cel negru are stăpân. Trebuie să recunosc că e un motan foarte frumos. Dar mai frumos ca Prințișor nu e. Că nuuu e , și gata. #Prințișorrules

În seara asta au fost sincron toți ai casei. A venit și Bursucuța la geam, a ieșit și Prințișor pe un parbriz, toată gașka e la căldură. Nu o găseam pe Prințesika. Mă uit la bucătărie la geam. O văd pe Crizantema stând pe locul unde vine Bursucuța de obicei și așteaptă să se deschidă geamul. Aoleu, treci în casă. Mă uit pe geam. Rivalul lui Prințișor privea de jos de la scară. Aha, banditule, ai pus ochii pe Crizantema. Dar nu ai gusturi proaste deloc. Ce ai zis tu, dacă cu Bursucuța nu merge treaba, ia te uită ce minunăție de pisicuță albă văd colo la geam. Uită, negrule, uită. Să nu te prind că te dai la Crizantema că te jupoi.

Totuși unde e Prințesika. Acum că e și minunea aia de motan jos la scară mă panichez de-a binelea. Să nu fi sărit pe casa scării și fugit în cel mai pur stil zgubidubiduuuuu să nimerească taman în ghearele motanului.

Îmi dă prin cap să mă uit sub masa din sufragerie. Ne pregătim de Crăciun și am întins deja masa mare, cu fața de masă și mușama, cu tot tacâmul. Prințesika dormea pe un scaun din cele băgate sub masă. Camulfată perfect. Am răsuflat ușarată. Gata. Echipa e completă. Rivalule, mergi la scara ta, în seara asta nu prea ai cu cine să faci conversație din gashka mea de pisici.