Pe unde umbli, MăiNinuniMăi,

E clar, e hotărât, trebuie să-l sterilizez pe Prințișor. Problema e că nu stă deloc pe acasă. Culmea e că îmi amintesc cum îmi făceam griji cu Bursucuța care nu avea curaj să intre în casă astă toamnă și eu mă gândeam ce o să facă, sărăcuța de ea la iarnă când or veni frigurile acelea. Uite că au venit frigurile acelea iar Burcucuța stă bine mersi la căldurică, mă păzește non stop când scriu , când prinde o fereastră în care pun laptopul deoparte sare la mine în brațe și se alintă de mama focului, când mă întind un pic să mă odihnesc sare imediat și localizează zonele în care s-a concentrat energia negativă și îmi face masajul pisicesc tipic, ce să mai , e pisica ideală. Și Prințișor ce face? Naiba știe ce face! Naiba știe pe unde umblă. Văd că o ia pe urmele maică-sii Prințesa care și-a luat tălpășița și acum slujește la alt stăpân , fără să mai treacă măcar un pic să dea un ”bună ziua, tu , care ai avut grijă de mine când am făcut pui, care mi-ai învățat puii să folosească litiera, care ai curățat nisipul cu răbdare de fier până au învățat să iasă în grădină, care le-ai făcut supică la hămesiții care mă secătuiau de lapte de am ajuns piele și os și muream cu zile dacă nu mă ajutai tu, etc” Acum Prințișor la fel face, e musafir pe la noi, problema e că vine o dată la trei zile și asta dacă absolut întâmplător îl văd pe la prânz pe afară și ies într-un suflet după el și îl bag în casă. Dar nu stă, doarme două ore apoi prinde momentul în care eu sunt la baie sau mai știu eu ce fac și miau-miau la mama care îi dă fără mută vorbă drumul afară. Cum e mă-sa, așa și el.

Cele mai afectuoase și mai drăgăstoase sunt Crizantema și Bursucuța pe care nu le-am crescut de mici, nu ar avea neapărat de ce să mă iubească atât de tare, doar le-am adoptat și pe ele. Și uite câtă iubire și recunoștință pe capul lor , de nu mă lasă să respir, frate, nu mă pot apuca de scris la laptop fără să trebuiască să le dau la o parte pentru că vor în brațe neapărat. Prințesika e o Zgubidukă distrusă cu capul, aceleași probleme cu mâncatul, aceleași apucături de lovită de streke – și când o iau în brațe, mă împinge cu lăbuța, frate, s-a terminat! Vrea jos!

Ce te faci cu atâta lipsă de recunoștință de la cei care care aproape că îți datorează viața și cu atâta iubire de la cele care te iubesc pentru atât de puțin? Unora li se pare că e dreptul lor din naștere să îi iubești și te trataează cu sictir și alții te copleșesc cu atenția și iubirea lor deși nu ai făcut mare lucru pentru ei. E o situație aproape biblică și îmi amintește de acel exemplu în care Dumnezeu i-a invitat la masă pe toți cei pe care i-a ajutat iar aceștia au găsit tot felul de scuze pentru a refuza invitația – și atunci Dumnezeu și-a deschis ușa către toți cei săraci și amărâți care au venit într-un suflet – și s-a umplut casa – și tot a mai rămas loc. Ăștia suntem, cu ăștia defilăm.

Avem atât de mult dar uităm să mulțumim pentru ce avem. Iar sufletul nostru se consumă, se consumă cu fiecare respirație și ne amintim de Dumnezeu doar în clipa în care s-au consumat rezervele noastre de suflet și cădem în genunchi , cerând ajutor cu disperare. Nu ia mult să spui o rugăciune dimineața prin care să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ceea ce ai și să te însoțească și să te ajute peste zi, după cum nu ia mult să spui acolo o rugăciune seara la culcare pentru a fi păzit și protejat când te odihnești și ești fără de apărare. Ia foarte puțin să îți păzești și să îți hrănești sufletul dar când ai tolba plină e o chestiune de cunoaștere și educație ca să te păzești spiritual. Cei mai mulți au tolba plină dar habar nu au că dacă nu o hrănesc mereu , ea se va termina. Și apoi să vezi jale!

Prințișor e un adolescent, cum ar veni. Nu are minte, înțelepciune. Și are un aliat în ”bunica”, face ce vrea, când vrea pentru că are susținere în cea care nu știe să îi dea vreo două la fund când miaună că vrea afară. Iar eu nu mai am putere să mă lupt cu nimeni și nici nu mai vreau. Deși numai eu știu cum mă uit seara din cinci în cinci minute pe geam, tot sperând să îl văd pe Prințișor pe o mașină, sau cobor , pispisuind după el, sperând să îl văd ori la geam la vecinul, ori ieșind de sub o mașină, orice numai să nu îl știu afară în gerul acela. Pe unde o fi umblând și unde s-o fi ducând pe gerul acesta, de ce nu vine la căldurică acasă? Uite cum, făcându-mi griji pentru Bursucuța, o pisică străină, ajung să petrec iarna, frământându-mă de grija lui Prințișor…