Gata sărbătorile

Am făcut o pauză de la viața mea, gândind că poate i se face lui Prințișor dor de mine. Problema e că nu pot lăsa chiar cu totul viața mea în urmă, am mereu o grijă să verific, să fie totul ok, mai ales cu pandemia asta. Și am mai trecut pe acasă, evident. Și am dat și de Prințișor. I-a fost dor de mine? Mai mult de-o grămadă #niciunstres . Cred că are alt stăpân. Să te facă stăpânul acela celebru, Prințișor dragă.

Motăneii de care am avut grijă pe perioada sărbătorilor sunt doi prințișori care pe lângă mieunat, ciripesc ca două păsărele. Cruuuu, cruuuu mă întâmpinau în fiecare dimineață , le dădeam păpică, apoi săreau la mine în brațe cât îmi beam cafeaua și se alintau de mama focului. Of, ce vremuri frumoase erau când se alinta și Prințișor la mine. ”Castreaza-l și să vezi tu cum se cumințește.” Cam acesta e planul.

Laptop, cursuri, citit în liniște, ascunsă, fără otrava energetică de sub un acoperiș în care trăiesc două bolnave psihic. Oricât le-aș iubi, am nevoie să mai stau departe de ele uneori. Măcar de ele știu sigur că sunt bolnave. Și am grijă de ele pentru că la mâna statului ar muri cu zile. Dar ele sunt pașnice. Și chiar dacă îți pun răbdarea la încercare , știu sigur că nu îmi vor răul.

Dar ce te faci cu nebunii care umblă liberi, nedepistați ? Pur și simplu nu mai știi care e sănătos la cap. Așa că, dacă știi sigur că ai prieteni sănătoși la cap, păstrează-i și protejează-i. Sunt atât de mulți nebuni care umblă liberi încât, dacă nu-i protejezi pe cei sănătoși, o să se contamineze și ei. Covidul e minciună pe lângă psihoză.

Am trecut aseară pe acasă, o verificare scurtă că totul e ok și am plecat. Când mă uit în urmă, Crizantema și Bursucuța țup-țup-țup în urma mea. Ehei, Crizantemo, gata, ai învățat și tu să ieși la plimbare? Și eu care voiam să te învăț să faci la wc… Hai, fugi acasă că e noapte , fugi să te joci cu mama.

Am continuat să merg spre stație și mă uit iar în urmă, Crizantema hotărâtă după mine. A simțit ea că mi-am schimbat sediul și zice, nu știu unde te duci dar ia-mă și pe mine, vin și yo. Of… Am luat-o în brațe și m-am întors acasă, cu Bursucuța țup-țup-țup pe urmele mele. Am intrat în casă, Bursucuța a rămas la ușă. Hai, intri? Nu a intrat. Bine, stai la ușă. Nu mă mai țin nervii să o conving să intre, oricum face ce vrea ea.

Am intrat și am stat un pic în brațe cu Crizantema. I-a fost dor de mine , mititica, eu credeam că s-a atașat de mama, de Diana, nu, ea mă vrea pe mine. Și mă vrea pe mine pentru că eu pur și simplu le iubesc, le alint , le ciufulesc, le strâng în brațe. E fantastic câtă nevoie au animăluțele astea nu doar să le dai de mâncare, cât mai ales să le iei în brațe măcar un pic, apoi pleacă ele singure, dar să stea un pic în brațe la tine, să toarcă un pic la pieptul tău. Mama și Diana sunt aspiratoare de energie, au nevoie să li se dea. Nu știu că în ele stă sursa fericirii, că trebuie mai întâi să își ofere singure tot confortul, tot ce iși doresc ca apoi să aibă suficient cât să nu se simtă bine dacă nu le dă și altora. Pisicile au simțit asta. Și de asta sunt mai atașate de mine.

Am lăsat-o pe Crizantema în dormitor și am plecat. Bursucuța tot la ușă. Hai, intri azi? Nu a intrat. A coborât scările înaintea mea și s-a dus în grădină. Am peca în stație, gândindu-mă la Prințișor. Pe unde o fi ninunea aia? Mă gândeam la el, stând în stație. Când vine autobuzul meu? 2 minute. Văd o pisică în stație. Ce seamănă cu Bursucuța… Mă uit mai bine. Aoleu, e chiar Bursucuța. Pe Crizantema am rezolvat-o, am luat-o pe sus, am băgat-o în casă dar pe Bursucuța nu o prostesc. Ea a așteptat la ușă, știind că mă întorc și a venit după mine în stație. Nu știu unde te duci, vin și eu cu tine cu autobuzul, mă iei? ”Fugi acasă, fugi!” Am trecut-o strada și a rămas pe celălalt trotuar. A venit și autobuzul meu. M-am urcat în el și m-am uitat după Bursucuța. A dispărut ca prin farmec.

Mă așteptam ca familia regală să fie cea care îmi simte lipsa. Să se perpelească Prințișor și Prințesika după mine. Dar uite că Bursucuța și Crizantema s-au ținut hotărâte , ”nu știm unde pleci, noi venim cu tine… ”