Și a trecut și Crăciunul…

Crăciun în care nu am colindat deloc deși îmi propusesem asta dar nu am fost în putere. Momentul pe care l-am descris în articolul ”Draga mea mamă” descrie de fapt o formă de epuizare energetică. Nu îți dai seama că ești mâncat de viața pe care o duci. Ai zice că ești norocos din multe puncte de vedere și recomand mereu să cauți lucruri la care să te gândești și pentru care te simți recunoscător. Dar viața în sine, locul în care trăiești, situația la care te-ai adaptat te mănâncă psihic și ai nevoie la un moment dat să fugi. De aceea pentru mine e bine să fug la un moment dat. Așa cum am fugit astă vară. Și a picat numai bine rugămintea unui prieten să am grijă de motanii lui. De fapt înțelegerea e să stau la el cât pleacă el de acasă. El ia o pauză de la viața lui și eu iau o pauză de la viața mea. Pentru că nici nu mai contează unde te duci, trebuie să fugi o vreme să te răcorești, să respiri ușurat și să-i faci pe cei din viața ta să le fie dor de tine. Iar eu mi-am propus să îl fac pe Prințișor să îi fie dor de mine. De la o vreme stătea numai în preajma mamei, nu mă mai căuta , nu mai dorea să stea în preajma mea. A, da? Ia să luăm noi o pauză unii de ceilalți, mai vorbim după.

Dar nu am fost singură de Crăciun. În prima zi am petrecut la motani acasă cu încă o prietenă, cu mâncare comandată de pe Food Panda ca să gustărim ceva cât povestim ca fetele . Ulterior ni s-a alăturat online și prietenul cu motanii, și părinții lui și am petrecut o primă seară de Crăciun excelentă.

A doua zi am căutat un magazin deschis să mănânc ceva porcării. Acasă aveam de toate, inclusiv cozonaci și salată de boeuf dar nu am apucat să merg și la piață să cumpăr cârnați. Mi s-a pus pata de cârnați. Și am găsit la Carrefourul din piață că piața era închisă și nu am putut cumpăra de la o măcelărie care mi-a fost lăudată că are cârnați de casă  excelenți. Și am mâncat cârnați de la Carrefour. Cam sărați, necondimentați, nu s-au ridicat la standardul meu. Va trebui să îmi fac cârnații mei. Am zis că nu mai fac anul acesta că nu are rost, câtă vreme îi găsești gata făcuți și foarte –foarte buni. Ei, de data asta am greșit că nu am făcut cârnații mei. Am mers acasă, gândindu-mă că poate a cumpărat mama cârnați de la Kaufland, își propusese să cumpere dar nu a mai apucat, ea nu e așa disperată cu cârnații și făcusem o salată de boeuf așa de bună, nu mai zic de friptura la cuptor și de ciorba. Așa că am stat la masă acasă dar niște cârnați buni tot nu am apucat să mânânc.

Am dat să mă întorc la motani dar mă sună aceeași prietenă din prima seară de Crăciun, hai că suntem invitate la cutare prieten să bem și să stăm la povești. Hai că nu zici rău. Și am petrecut a doua seară de Crăciun două fete și doi băieți Excepțională. Prietenul care ne găzduia invitase un prieten care venise la Galați de Crăciun deși el locuia prin preajma Aradului unde își avea bussinessul și viața. Nici nu știți voi câte lucruri se pot lumina în mintea ta după o seară de stat la povești cu oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată. La o vârstă nu mai pierzi timpul nici în seara de Crăciun la o băută. Au fost povești cu tâlc, probleme de viață discutate la modul cel mai chirurgical cu putință. Toți patru am plecat de acolo cu multe lucruri la care să medităm. Dar ne-am și simțit bine. Excelent chiar. Ce frumos e să revezi pe cineva cu care ai petrecut mult timp la un moment dat în trecut, pe când îmi făceam veacul în Club T. Ce frumos e să-ți amintești acele vremuri. Și cât de bine îți prinde să știi că tot ce s-a petrecut în perioada aceea de mare glorie pot să-i zic – nu s-a pierdut. A rămas în amintirea celor de atunci. Nu a fost degeaba. Să știi că toți cei cu care stăteai la povești în T te-au urmărit cu mândrie la Mamaia și te-au luat pe brațe cu bucurie când te-ai întors victorioasă după ce toată țara te-a văzut cântând și câștigând un premiu special de Excelență Artistică.

Unii își doresc lucruri de Crăciun. Excursii, cadouri mai mult sau mai puțin prețioase. Eu am primit exact ce aveam nevoie dar nu știam că aveam nevoie. De aceea e bine uneori să cerem în rugăciune ceea ce noi nu știm că avem nevoie dar Dumnezeu știe mai bine decât noi. A treia zi a fost de odihnă. De fapt toate cele trei zile de Crăciun au fost de odihnă de la viața pe care o duc. Ar fi trebuit să colind, am fost nevoită să mă scuz când trebuia să merg la radio să colind pentru tot orașul. Eram pe antibiotice și simplul fapt de a merge la cumpărături mi se păruse epuizant. Uite totuși cum niște prieteni, unu, doi – te pot scoate dintr-o gaură cu  o simplă seară de stat la povești. Fără să cânți, fără să faci nimic din ceea ce faci de obicei de Crăciun. Mi se pare atât de ciudat că a trecut un Crăciun fără să colind. Nu știu dacă nu cumva Dumnezeu însuși a făcut în așa fel încât Crăciunul acesta să nu mai colind. M-a țintuit la pat și m-a oprit la a merge să colind la radio pentru tot orașul. De ce, nu știu. Știe El mai bine, nu îmi bat eu capul. Un lucru e clar: înainte de Crăciun eram un om epuizat. După trei zile de Crăciun mă simt vindecată.