Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Masterat Internaţional de Teatru Muzical’

Emisiunea „Psihologul muzical” este de fapt celebra „Vineri noaptea în direct” care a luat naştere după Revoluţie, difuzată la aceeaşi oră – miezul nopţii, vinerea pe Radio România Actualităţi. Ascultam „Vineri noaptea în direct” în absolut fiecare săptămână, nu ratam nici o emisiune. După cum ştiţi, „Psihologul muzical” este realizată de Andrei Partoş – şi are de fiecare dată  un invitat surpriză:o vedetă sau uneori chiar ascultători fideli ai emisiunii. Câteodată e  greu de ascultat, vinerea majoritatea ascultătorilor se prăbuşesc înainte de miezul nopţii după o săptămână de lucru. Dar eu aveam un motiv puternic pentru care stăteam mereu măcar până la miezul nopţii : îmi plăcea la nebunie imnul emisiunii, „Friday Night” de Maywood. Stăteam până vineri la miezul nopţii şi răsuflam uşurată la primele acorduri de chitară electrică din introul piesei.

Când am fost invitată prima oară la emisiune, îmi amintesc că am întârziat un pic. Dar nu pentru că nu am ajuns la timp ci pentru că nu am înţeles exact la ce intrare trebuie să aştept. În loc să vin la intrarea principală, eu am aşteptat la intrarea cealaltă , din spate – unde am venit de multe ori pentru emisiuni de folk de la Radio Bucureşti sau Radio 3 Net. Dar deşi am întârziat, nu am ratat totuşi bucuria uriaşă de a asculta de data asta „Friday Night” de acolo, de pe scaunul invitatului cu Andrei Partoş în faţa mea. I-am mărturisit cât de fericită sunt că ascult piesa , i-am mărturisit că nu o ratez niciodată, poate ratam restul emisiunii dar „Friday Night” trebuia să o ascult în fiecare săptămână. Andrei Partoş a oftat din rărunchi, ei, Maria, dacă ai şti de câţi m-am rugat să îmi facă şi mie o variantă în româneşte… Toţi au zis, da, da , facem … şi vorbă a rămas”. Am amuţit. Vezi, dacă am făcut volei de performanţă pe post de atacant ?… Dacă ai făcut volei , elanul şi instinctul atacului îţi rămân în sânge. Eşti veşnic într-o poziţie de preluare la serciviu şi din instinct simţi cum o minge îţi e ridicată la fileu, e a ta,  numai şi numai tu poţi puncta.  Pe măsură ce vorbea totul devenea o minge albă, rotundă , frumoasă, sclipitoare înălţându-se în relanti deasupra fileului. Elaaaaan şi pac! „Păi o fac eeeeeu!!!” Andrei Partoş s-a uitat pieziş la mine. „Măi… Să nu mă minţi că te şterg din toată baza mea de date!” Cum  să mint? Mingea aceea era pentru mine, piesa mi se şi potriveşte la voce, ce mare şmecherie să faci negativ la piesă, textul îl fac în doi timpi şi trei mişcări, apoi intru în studio şi trag vocea peste negativ, masterizat şi voila! Probabil şi pentru el părea prea frumos să fie adevărat. Să îşi audă visul cu urechile, ca să zic aşa. Tot restul emisiunii s-a scurs cu această bucurie plutind în aer. „Maria, dacă şi tu mă laşi baltă …” „ …da, ştiu, mă ştergi din baza de date! ”

De luni deja am trimis pe Messenger prima variantă de text. (Nu eram pe  Facebook în 2008).  Andrei Partoş rămase  paf: „Te-ai şi apucat?” Păi ce treabă aveam? Eram în Bucureşti şi aveam de lucru doar o dată pe săptămână când dădeam lecţii de chitară pentru un grup de copii din Lehliu Gară. Între timp i-am explicat că trebuie contactat un orchestrator cu studio. Printre alţii s-a oprit la Adi Ordean, a dat negativul piesei la lucru iar eu am şters prima variantă de text. „ Nu vreau traducerea piesei, vreau un text care să descrie cum e emisiunea, cu invitaţii, cu atmosfera – tu care ai fost invitată în emisiune, ştii, descrie cum te-ai simţit – cam aşa vreau să fie textul imnului.” Aaaa… păi zi aşa!  Pac, pac, trei tăieturi, modificat, poc ştampila, voila! Aşa e bine? „Aşaaaa, da, aşa trebuie, aşa e perfect!”  Între timp a fost gata negativul, fuga la studioul lui Ordean, trage vocea principală şi backingul (acolo muncă, vocea principală a fost trasă în doi timpi şi trei mişcări dar la backing – a fost cor în toată regula, am cântat de o mie de ori pentru că Tibi Menyhart care era angajat atunci la studio nu voia să multiplice artificial vocile, astfel încât le-am tras pe toate bob cu bob, terţa, cvintă, în trei- patru variante – vocea ta e de fiecare dată altfel deci poţi să faci cor cu tine însuţi liniştit într-un studio. Ce s-o mai lungim, în două săptămâni a fost totul gata – se putea şi mai repede dar am avut eu o treabă şi am plecat în acel week-end din Bucureşti că terminam şi într-o sătămână. Şi uite-aşa, Andrei  Partoş a avut o surpriză pentru ascultătorii emisiunii exact de Ziua Radioului care în acel an a picat într-o vineri.

Am alertat toată lumea binenţeles, la mine în apartamentul închiriat din Bucureşti  am făcut atmosferă de sărbătoare, cele două fete cu care împărţeam apartamentul erau şi ele entuziasmate, am aşteptat emisiunea în chinuri. În sfârşit începe emsiunea, emoţiii, emoţii… primele acorduri de chitară … eu , mândră nevoie mare, fetele şi ele ţipau şi săreau pe loc de fericire… În sfârşit intră vocea … solistei de la Maywood!!! Whaaaaat?! Mi s-a tăiat respiraţia, fetele şi ele au încremenit cu gura căscată! Nu se poate! Nu se poateeee! O tristeţe uriaşă s-a prăbuşit pe umerii mei, Doamne, ce s-o fi întâmplat… Fetele au sărit imediat să mă consoleze, cine ştie poate că nu o poate difuza pe post  deocamdată pentru că nu e înregistrată la drepturile de autor – am înviat, da, asta trebuie să fie, altfel de ce n-ar da-o, e absurd… Vorbeam singure cu toatele când „Friday Night” e filată uşor şi intră vocea lui Andrei Partoş care zice da, eraţi obişnuiţi să ascultaţi această piesă dar am o surpriză pentru voi, începând cu această emisiune am mare fericire să vă prezint varianta în româneşte a piesei Friday Night realizată de Maria Magdalena Dănăilă, (Ţipete!!! Urale!! Lacrimi!!!) ea a scris şi textul piesei şi a dat şi glas acestei variante, în sfârşit cineva care a promis că face ceva şi care s-a ţinut şi de cuvânt” Şi începe din nou piesa, de astă dată varianta în româneşte făcută de mine. Ţipete, urale, îmbrăţişări pupături, ce tareee, Mariaaa, eşti la radiooo!!! A fost unul din cele mai fericite momente din viaţa mea.

După ceva timp, Andrei Partoş are altă idee: tot pe Messenger îmi zice, Maria, ce-ai zice dacă ai face un imn compoziţie proprie? Hap! Am rămas cu gura căscată. Asta deja e provocare. Pentru că nu prea îmi iese dacă trebuie să fac ceva la comandă, compoziţiile mele se nasc cu greu pentru că sunt praguri pe care le-am depăşit în viaţa mea, de fericire, de tristeţe, dar praguri, revelaţii, le-am „auzit” din senin, nu s-au născut pentru că le-am poruncit să se nască. Nu am zis nu dar am avertizat că asta nu se face pac-pac. „Nici o problemă, eu ţi-am spus că sunt interesat de o compoziţie proprie”. Am rămas cu privirea aţintită în gol, mingea se ridica la fileu, era pentru mine, nu trebuia decât să mă înalţ şi s-o lovesc. Am dat stop pe imagine, cu mingea deasupra fileului şi am plecat pe jos să mă întâlnesc cu prietenele mele , ne propusesem să executăm un pui la rotisor , înfulecat haiduceşte. O să râdeţi, exact în ziua aceea , pe stradă, în gând, s-a născut refrenul „La radio se-aude, la radio se-aude- te-aşteaptă un show total/La radio se-aude, la radio Te-ntâlneşti din nou cu Psihologul muzical” În scurt timp am dat gata textul, l-am contactat pe Andrei Partoş, e gata piesa, trebuie să vin la Bucureşti şi s-o dau la lucru la Adi Ordean. Şi de astă dată am ţinut să-i dau bice şi s-o terminăm într-un timp limită ca să fie gata de dat pe post cu o ocazie anume, nu mai ştiu dacă era o cifră rotundă de emisiuni sau ziua lui Andrei Partoş … Dar a fost gata şi am avut iar un prilej să mă urc pe pereţi de bucurie. Acesta a fost al doilea imn.

După mult timp , ani de zile, eram la încheierea Masteratului Internaţional de Teatru Muzical, trecusem deja prin Academia Centrală de Dramă din Beijing, trecusem prin definitivarea lucrării de disertaţie , lucram la varianta finală – când profesorul nostru Corneliu Dumitriu , preşedintele Catedrei UNESCO pentru tineret , profesor de Istoria Teatrului şi la UNATC dar şi în Academia Centrală de Dramă ne dă lovitura: stimaţi studenţi, aveţi onoarea de a vă da spectacolul de disertaţie în sala de spectacole a Palatului Cotroceni. Hap! Adevărul e că acest masterat internaţional a fost prima colaborare cu Europa (nu doar cu Europa de Est) a uriaşei instituţii care este Academia Centrală de Dramă din Beijing. Domnul profesor care a fost şi ministru la un moment dat nu putea rata ocazia de a face primul spectacol de disertaţie a primei generaţii de masteranzi – cu surle şi trâmbiţe la Palatul Cotroceni , având invitaţi de onoare Amasada R P China la Bucureşti. A intra în Palatul Cotroceni era o mare onoare, onoare pe care o puteam împărţi cu un singur invitat care trebuia anunţat din timp. Pe cine să invit… pe cine să invit… Ei, pe cine! Pe Andrei Partoş, cum pe cine? Dar spectacolul se juca vineri, vinerea trebuia pregătită emisiunea, în plus trebuia trecut pe o listă oficială, care listă trebuia trecută prin ciurul SRI-ului … complicaţii de gen – Andrei Partoş a refuzat politicos. Dar m-a invitat fireşte dn nou în emisiune ca să povestesc despre masterat. Între timp luasem examenul HSK 3 la Institutul Confucius care se ocupă cu examenele de limbă chineză – şi fusesem aprobată pentru bursa de studiu de un an în Academia Centrală de Dramă din Beijing. În tot acest tăvălug de evenimente , Andrei Partoş mi-a spus că i-ar plăcea să compun şi un al treilea imn al emisiunii. L-am compus … în Beijing. Şi i-am spus pe email că , dacă Adi Ordean e de acord, putem face al treilea imn online. M-am înregistrat pe telefon şi i-am trimis al treilea imn pe email. I-a plăcut – şi l-a contactat pe Adi Ordean să-l orchestreze. Adi Ordean a făcut rapid un negativ de lucru, simplu, pe care să pot trage vocea la înălţimea şi în ritmul potrivit piesei. Eu l-am contactat pe profesorul meu de muzică din Academie, Wang Dong Jun care mi-a înlesnit intrarea într-un studio profesional din Beijing şi am tras vocea – am trimis această voce pe email lui Adi Ordean, acesta a preluat-o, a înregistrat-o peste negativul făcut deja – şi gata al treilea imn făcut prin corespondenţă Beijing Bucureşti. „Din Beijing , sau New York, sau oriunde trăieşti/ Vinerea inima bate iar la Bucureşti” – nimic mai adevărat, nu-i aşa? La Ediţia 700 mi-am ascultat al treilea imn din camera mea de cămin – de astă dată nu la miezul nopţii ci … la cinci dimineaţa, în China vedeam lumina zilei cu cinci ore mai devreme – aşa că în dimineaţa aceea am picurat şi un pic de whiskey în cafea, cum făceam de altfel de fiecare dată sâmbăta dimineaţa. Cu adevărat săptămâna trecea conform textului piesei „mai uşor” „doar cu gândul că vineri din nou la radio ascult” Psihologul muzical.

Cam asta e povestea celor trei imnuri ale emisiunii Psihologul muzical. O spun pentru o bună prietenă care , culmea, lucrează în radio în Galaţi, am şi fost la ea în emisiune – dar nu ştia că eu am compus imnul emisiunii „Psihologul muzical” realizată pe Radio România Actualităţi de Andrei Partoş. A fost şi ea prezentă aseară la serata de muzică şi poezie de la Serfioti (serată unde am fost serbată în avans de ziua mea şi am primit flori şi cadouri şi mi s-a cântat „Mulţi ani trăiască” )– şi un prieten al ei m-a felicitat sincer, întrebându-mă dacă cânt doar folk. E un fel de renaştere, un fel de conştientizare că, oricât de uriaş ar fi un lucru care ţi-a reuşit la un moment dat , sunt oameni care nu au auzit de tine, care nu ştiu cine eşti şi cu ce te poţi  „lăuda”. Mi-am pus echipamentul. Mă antrenez din nou. Pentru că doar când eşti în formă, încălzit  şi în poziţie de preluare, mingea va fi din nou ridicată la fileu pentru mine şi doar pentru mine. Sunt gata de  elan. Detenta e încă la locul ei, 1,88 ai mei au făcut furori în China. Vine, vineeee… Vine numai când eşti pregătit şi aştepţi la seviciu ca să preiei. Elaaaaan…

Read Full Post »