OK, să mă dau jos din pat. Aaauch. Oare de ce am capul atât de greu? Retoric fireste. Mai stau un pic.

Am recapitulat cu ochii închişi:a fost un Ajun de Crăciun cu tot tacâmul, început cu o degustare de vinuri cu gazda, acelaşi Ştefan Vuza(deşi eram încă pe antibiotice m-ar fi durut inima să refuz un pahar de vin roşu la semineul castelului dar Ştefan m-a asigurat că nu mă va afecta dacă beau un vin bun, eventual o să mă doară un pic capul). Am continuat cu împodobitul bradului,un superb brad natural cumpărat din Cluj – Ştefan a hotărât să fie în trend şi să împodobească un brad în două culori – alb şi albastru. Asta făcusem şi eu înainte de a pleca de acasă iar acum am avut bucuria să fac acelaşi lucru dar cu un brad mult mai mare şi natural pe deasupra, împreună cu  Cezara, frumoasa lui soţie şi cele două fetiţe ale lui. Pe măsură ce înaintam în împodobitul bradului , se alăturau şi ceilalţi invitaţi care, ajunşi la castel, erau trimişi sus la brad. Ne salutam de bun găsit, apoi se alăturau şi ei echipei. Când am terminat,  erau toţi invitaţii ajunşi în jurul bradului.

A fost un Crăciun mai restrâns ca număr comparativ cu cel de anul trecut dar ceva mai sudat. Am împodobit bradul cu toţii, am primit colindătorii, am văzut mai de aproape şi Irozii, celebra scenetă care se joacă de Crăciun şi despre care învăţasem la Istoria Teatrului. Se păstrează tradiţiile în Tarcău, Piatra Neamţ iar Ştefan are o plăcere specială în a întreba pe toţi colindătorii de unde sunt, ştie că vin şi copii din satele învecinate. Întrebarea însă pe unii îi bloca pe moment , mulţi răspundeau din reflex  „De aici!”(adică din Tarcău) Ştefan se amuza şi zicea da? Şi voi locuiţi aici?( în castel) Nişte puşti au stat un pic pe gânduri apoi au răspuns victorioşi: din România!

 Cei mai frumoşi însă au fost doi copilaşi de trei ani, un băieţel şi o fetiţă, însoţiţi de mămica acesteia. Mititei şi bucălaţi, cu fulăraşele coborâte de la năsuc sub bărbie, cu clopoţei în mâini şi zâmbete aproape circulare. S-au pornit pe colindat cu nişte voci cristaline, uşor peltici…Serios, oameni buni, trebuia să fii de fier să nu te topeşti, privindu-i. Am devenit instantaneu cu toţii backing vocals, „Domn, domn să-nălţăm”, spre bucuria celor doi îngeraşi care nu păreau să aibă nici un dram de emoţii, cântau însufleţiţi, cu ochii sclipind de bucurie să aibă aşa o asistenţă „profi”. La final am izbucnit cu toţii în aplauze şi urale, spre bucuria uriaşă a acestora dar şi a mamei care îi însoţea. Absolut superb  moment.

Chiar dacă nu am avut onoarea să fiu răpită de un haiduc, am coborât mai mult decât fericită să iau micul dejun cu invitaţii ca să comentăm momentele din Ajun. Haiducul vine întotdeauna, trebuie doar să te gândeşti la el şi va veni. Chiar dacă numai în gând…

 Tot Crăciunul a fost la fel de fain ca cel de anul trecut, am fost din nou la colindat pe la familii din zonă, doar că de data asta am fost mai mulţi. Cu cât sunt mai mulţi, cu atât e mai bine primită colinda. E fantastică bucuria pe care o simţi când primeşti colindătorii dar parcă e şi mai mare când eşti tu cel care aduce Vestea Bună. Iar bucuria pe care o aduci în sufletul celor care o primesc e … e foarte greu de descris, majoritatea celor care primesc colinda aproape că nu-şi pot opri lacrimile de bucurie. Nu e Crăciun fericit pentru mine dacă nu merg la colindat.

De Sfântul Ştefan au venit din nou colindătorii din Maramureş. Eu îi ştiam de anul trecut dar Tică Lumânare, venit şi el în vizită la Ştefan dacă tot a avut concert in Piatra Neamţ de Crăciun, a rămas mut de admiraţie, a făcut o mie de fotografii cu aceştia, a rămas paf, ce să mai. De altfel toată desfăşurarea aceea de forţe nu se putea să nu impresioneze pe cineva care a avut legătură cu lumea munţilor. Totul a fost organizat perfect, începând de la focul de tabără unde au sfârâit grătarele şi au clocotit ceaunele de vin fiert, continuând cu cina de la masa cavalerilor şi încheind cu şemineul castelului…unde invitaţii au fost răsfăţaţi cu tot felul de coctailuri, având ca ingredient principal … absintul! Un singur lucru a lipsit : o prietenă dragă mie care ştie să surprindă artistic în fotografie cele mai frumoase momente. La anul dacă voi mai fi invitată, am să-i sugerez lui Ştefan să o invite şi pe Simona Andrei. Sau pe Bogdan Stanciu (dacă nu o fi iar în Paris, Roma sau Malta sau … pe unde mai e mereu când mai vorbim pe Messenger) Cu siguranţă Ştefan va fi mai mult decât încântat de slide-ul de final realizat de un fotograf profesionist.

 Sfântul Ştefan a încheiat maiestuos sărbătoarea Crăciunului iar eu a trebuit să îmi iau rămas bun de la Camera Haiducului, urmând să dau onorul Camerei Vânătorului. Pentru Revelion Ştefan avea alţi invitaţi deci a refăcut repartiţia pe camere. Urma să împart această cameră …, nu, nu cu un vânător, nici cu un haiduc ci cu un mai vechi prieten munţoman, Sorin Hârjete. El e montaniardul clasic. Cunoaşte Carpaţii ca în palmă, a fost  cabanier la Dochia în Ceahlău, îi leagă şi acum o prietenie extrem de puternică şi e nelipsit de la orice eveniment organizat de Ştefan Vuza. E genul de om care la un concurs nu are nevoie de camera in care e cazat decât atunci când nu mai poate de somn, vine în cameră şi se îndreaptă spre pat dar deja la jumătatea drumului adoarme, când e întins în pat deja doarme profund (Slavă Domnului că nu sforăie) , ceea ce îl face colegul perfect de cameră. Cel puţin pentru mine. Îi cunosc familia, are o fată care joacă rugby! Da, rugby, jocul acela de golani dar practicat de gentlemeni (spre deosebire de fotbal care e exact invers) Când o vezi pe fata lui Sorin Hârjete, îţi vine s-o pui la rană. E atât de frumoasă şi de blândă, are ochi ca de căprioară. Dar are un spate de judoka ( a făcut şi judo, by the way) Nu vrei s-o superi pe fata asta. S-ar putea să fie ultimul lucru pe care îl faci.

M-am mutat aşadar pe 30 decembrie în camera Vânătorului. Aş fi putut  să las   bagajul nedesfăcut pentru următoarele trei zile dar eu am o plăcere fantastică să despachetez şi să folosesc absolut toate rafturile, umeraşele şi sertăraşele. Mai ales pentru cosmetice şi machiaje, să le aranjez în ordine ca atunci când le voi folosi să le am sortate pe mărimi şi culori pentru a fi perfect inspirată şi să şi am chef să le folosesc. Dacă nu e ordine în jur , nu am chef să fac nimic.

 Eram în toiul aranjamentelor când bate cineva la uşă. „Intrăăă!!!” Apare Ştefan. „Ce faci, Mărie, ai un minut?” „Sigur, poate aştepta ce fac, care e problema?” „De fapt … e ok dacă intrăm aici?” „Sigur, intraţi” (probabil trebuie să controleze caloriferul şi la mine în cameră). Uşa se dechide şi… ţin’ să fieeee…?  Imi! Ei, cum care Imi? Imi,dragă,Emerich Imre! S-a gândit el Ştefan să mai aducă un folkist din Cluj. Haaaa!!! M-oi fi mutat eu din camera haiducului dar ia uite ce  haiduc a venit! Ne-am pupat, ne-am îmbrăţişat, ei, asta da surpiză!Oai, frăţioare, ce seară folk de pomină va fi!!! Imi a coborât apoi la şemineu cu Ştefan ca să îi cânte Cezarei „Nebun de alb” timp în care eu am terminat repartiţia bagajului , parcă îmi mai crescuseră două perechi de mâini ca să termin mai repede şi m-am repezit afară din cameră – ca să dau nas în nas cu … Radu Gheorghe! M-am dat un pas înapoi şi m-am frecat la ochi. Radu Gheorghe? Omul a zâmbit, (uite că un artist ca el îşi mai aminteşte de mine), am strâns mâinile şi ne-am pupat , apoi mi-a prezentat-o pe soţia şi pe băieţelul lui. „Unde e Ştefan?” E drept că te rătăceşti în castel dacă nu te însoţeşte cineva. Cel puţin când eşti invitat prima oară. I-am condus eu la şemineu unde deja se adunau pe rând toţi invitaţii de Revelion. Nu cred că pot descrie ce simţeam. Eram ca un copil căruia Moş Crăciun îi întrecuse aşteptările. Va fi un Revelion ca un descântec de ploaie innebunit de alb şi de o …broască ţest, o broască ţest, o broaaască ţestoasă. Let the feast … BEGIN!!!

 Am studiat atent invitaţii dar , vai, în afară de artişti nu cunoşteam pe nimeni. Ştefan însă s-a gândit la toate:ne-a invitat pe toţi la un coctail în octogon (un fel de foişor foarte fain unde se desfăşoară momentele mai oficiale şi … dansul) special pentru a ne cunoaşte cu toţii mai bine. Ne-am prezentat pe rând  la microfon, care mai de care mai haios, în timp ce chelnerii aveau grijă să avem paharele pline (nici nu ştiu dacă pot să le zic chelneri, ospătari sau … nu ştiu, ştiu doar că erau foarte bine pregătiţi, profi-profi în orice făceau, indiferent de ce îţi serveau, câteva clase peste tot ce am cunoscut în materie până acum şi …sunt destul de umblată în lume) După ce am făcut prezentările, Ştefan a făcut surpriza serii frumoasei sale soţii, Cezara: un concert de cameră susţinut de un cvartet din Cluj, patru tineri muzicieni talentaţi foc (şi frumoşi tot foc). Atmosfera creată de aceşti virtuoşi muzicieni  ne-a cucerit inimile, ne-a înălţat sufletele – cel puţin noi, fetele am fost topite. Mari compozitori, teme celebre de film ne-au acaparat cu totul , azvârlindu-ne pentru o scurtă vreme în alte timpuri. Tot ce am mai putut să spun a fost atât: „Jos pălăria, Ştefane!”

 Socializarea a continuat apoi  la masa Cavalerilor, o masa maaare, rotundă, înconjurată de scaune de lemn cu spatar mai înalt de un stat de om  si cu “căciuliţe” speciale de Crăciun. Inspirată după cavalerii mesei rotunde am avut totuşi mereu senzaţia că stau la masa lui Ştefan cel Mare, că sunt undeva la Putna ori de câte ori mă aşez la masa aceea. Am savurat din nou preparatele maestrului bucătar Otillo. Talentat foc (şi simpatic tot foc!) De cate ori îl văd îmi amintesc de folkul contemporan, cel pe care il ştiu eu. Ani de zile mi-am hrănit auzul în festivaluri de folk din ţară cu delicatese muzicale de excepţie, fără să ştiu eram ca o privilegiată care are norocul să se hrănească doar cu mâncare gătită de un bucatar şcolit care a obişnuit-o să savureze numai si numai delicatese de exceptie. E normal să nu înţeleg entuziasmul pentru o  “mâncare” pe care o simţi fără potenţialul de a fi premiată. Voi rămâne toată viaţa profund îndatorată celor care mi-au format papilele muzicale extrem de pretenţioase şi care m-au ajutat să dau performanţe notabile în muzică.

 Faptul că ne-am cunoscut cu toţii cu o seară înainte a contribuit enorm la reuşita Revelionului. Seara de 31 a fost superbă, am văzut atâţia urători care mai de care mai costumaţi şi mai machiaţi. Apoi ne-am retras cu toţii pentru a ne găti pentru trecerea dintre ani .  Nu a fost obligatorie costumaţia la patru ace, fiecare a trebuit să găsească un echilibru între patru ace şi casual  conform regulei din invitaţie dar dând totuşi momentului importanţa cuvenită. M-am machiat frumos cat mai aproape ca nuanţă cu rochia mea albastră preferată care are cred toate nuanţele de albastru posibil , mai folk de atât nu puteam fi. Am coborât la braţ cu Sorin Hârjete care a îmbrăcat o cămaşă bleu şi o vestă neagră, suficient de elegant pentru moment în sine. Am fost primiţi extrem de călduros de Cezara care ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg şi luminos “Ia te uită ce pereche minunată!” Trebuia imortalizat momentul dar l-am luat lângă mine şi pe Imi ca să am măcar doi “mititei” pe lângă mine, mici dar zdraveni, vorba aia! Când toată lumea a fost prezentă la semineu, am fost serviţi fiecare cu coctailuri savuroase, fetele pe bază de Lady M şi băieţii pe … absint, servit in pahare speciale, ca la carte, a fost cu adevărat un mic spectacol servirea coctailurilor cu absint , moment realizat impecabil de echipa ospătarilor . Evident că majoritatea fetelor am dat-o şi noi pe absint, ce atâta discriminare?! Apoi am mers la octogon, am dansat, la miezul nopţii am admirat artificiile, apoi am încins o horă… Am savurat din nou bucatele lui Otillo care, conform tradiţiei ne-a servit peşte după miezul nopţii, se spune că e bine să mănânci peşte la trecerea în noul an. După care recunosc că am clacat, în ultima vreme îmi e imposibil să resist mai mult de 3 dimineaţa. Am ratat întrecerea “Bărbatul anului” şi tot ce s-a mai petrecut până dimineaţă.

 Dar nu am ratat concertul de Anul Nou de la Viena pe care anul acesta l-am putut vedea pe tot. E inclus special în program de către Ştefan momentul concertului. Toată lumea e invitată la şemineu să urmărească transmisiunea în direct de la Viena. Un alt moment care pică atât de bine în toată organizarea sărbătorilor de la Castelul Lipanilor.

 Dar dacă Revelionul a fost reuşit, Carnavalul de pe 1 Ianuarie a fost … desăvârşit! Eu am fost iniţial extrem de supărată că nu mi-a reuşit machiajul şi am fost nevoită să renunţ la costumaţia adusă de acasă. Am dat-o în bară cu costumul meu, dar m-am învăţat minte să nu mai cumpăr niciodată gene false fără să verific lipiciul. Am gene naturale destul de frumoase, nu am mai folosit niciodată gene false până acum.Dar fără gene false, fără un machiaj suprarealist nici nu avea rost să îmbrac costumul pe care l-am adus. Am pierdut mult timp chinuindu-mă să îmi pun blestematele alea de gene şi aveam doar o oră la dispoziţie să ne pregătim. Timpul se scursese şi a trebuit să mă gândesc rapid la altă costumaţie de carnaval, aşa că am improvizat din nou, ca anul trecut.M-am îmbrăcat tot ca de revelion doar că având un machiaj mai de epocă şi alte bijuterii, ceva mai extravagante. Noroc cu Imi care s-a costumat Napoleon, yes, m-am scos! am hotărât repede să fiu Josephine,iar personajul meu a fost bine primit, Imi venind sugestiv lângă mine, în aplauzele participanţilor. Nici că se putea o pereche mai haioasă pentru un carnaval. Am imortalizat momentul şi am făcut o poză cu micuţul Napoleon, eu pupându-l pe creştet! Ar fi fost păcat să nu contribui şi eu, câtuşi de puţin la reuşita serii, chiar dacă eram amărâtă că personajul  meu era extrem de departe de ce îmi propusesem să fie.

 Oricum, cred că aş fi avut nevoie de toată ziua ca să mă pregătesc satisfăcător, ceea ce ar fi însemnat să ratez focul de tabără de dinainte de carnaval când am avut parte de o nouă sesiune de preparate de gratar stropite din belşug cu vin fiert la ceaun. Otilo ne-a impresionat din nou cu un spectacol de virtuozitate la cele două gratare iar vinul fiert a mers minunat cu muzica ce răsuna din boxele scoase special pentru a savura momentul cum se cuvine. Emanuel a băgat şi un Zorba ca sa îi facă pe băieţi să se încinga la un dans grecesc, erau foarte fermi să lase fetele deoparte “E dans de bărbaţi ”  Ok, boys…Ne-am adunat apoi în octagon pentru un alt moment musical oferit de o trupă din Cluj, având ca solistă o intrepretă la nai. A. era şi un saxophonist care ne-a oferit câteva coveruri realizate aproape unu la unu ca interpretare comparative cu originalele ”Lily was here”, Wham… Apoi ne-am retras în camerele noastre ca să ne costumăm pentru carnaval.

 Cum spuneam, Revelionul a ieşit bine dar carnavalul a fost de pomină . În fiecare an Ştefan pune la dispoziţia invitaţilor săi câteva costume închiriate de la teatru. Astfel, dacă cineva nu şi-a adus costumul de acasă, se poate inspira din acele costume de epocă şi se poate costuma. Anul acesta Ştefan s-a costumat în Papă iar Cezara in călugăr catolic prezentându-se ca Maica Tereza, Radu Gheorghe şi soţia lui au întruchipat o pereche de scoţieni în costume sută la sută autentice, Imi a fost un Napoleon absolut genial, pictorul Ciprian Istrate un Don Quijote foarte reuşit şi alte costume precum Merlin, vrăjitoarea …care a prostit-o pe Oana Zăvoranu, cum o cheamă?… în fine, a fost şi ea întruchipată de o invitată din Cluj, copiii s-au costumat şi ei în dansatoare spaniole, mexicani şi alte mici personaje extrem de drăgălaşe . Radu Gheorghe şi soţia au fost şi premiaţi pentru autenticitatea costumelor dar şi pentru dansul scoţian pe care ni l-au prezentat în premieră absolută, mai precis o mică avanpremieră a  spectacolului a cărui premieră a fost pe 10 ianuarie la Teatrul Mic (şi regret enorm că nu am putut fi în Bucureşti să îl văd şi eu). Eu am fost în juriu, m-am scos repede ca fiind Josephine, aşa cum am spus.  Dar dacă Radu Gheorghe ne-a surprins în mod firesc, era normal ca un artist ca el să se prezinte impecabil, patru prieteni din Cluj ne-au dat pe spate. Două fete şi doi băieţi au fost costumaţi în … Abba! Ne-au dat tuturor textul cantecului Happy New Year , au pus piesa de pe Youtube iar ei au făcut un impecabil playback. Am luat microfonul şi i-am ajutat, iubesc enorm piesa asta , e extrem de melodioasă şi îmi dă mereu un chef de cântat. Geniali cei patru de la Abba, ei au luat de altfel marele premiu. Ulterior Abba a cedat titlul cuplului Ştefan şi Cezara. Chiar dacă ei erau gazdele, cei patru prieteni de la Abba au vrut să aprecieze în mod oficial prezentarea Papei şi a Maicii Tereza absolut originală care ne-a smuls tuturor aplauze şi lacrimi de râs.  

 Pentru proba următoare trebuiau să se califice 7 perechi. Dacă 7 perechi erau gata formate, Don Quijote nu avea pereche. Aşa că am hotărât să nu mai fiu eu perechea lui Napoleon. Nu e mai ofertant ca spectacol să îl „cuplăm” pe   Don Quijote…cu Napoleon?! Ambii aveau costume impecabile dar au avut şi o prezentare în versuri foarte bună. În plus erau şi extrem de diferiţi ca înălţime (Don Quijote e cam cât mine de înalt!) Aur curat! Am urmărit special faţa lui Don Quijote când Radu Gheorghe şi Cezara  au anunţat  că va face pereche cu Napoleon: era bulversat!(parcă i-ar fi spus cineva lui Lucian Bute că a fost numit prim balerină in Lacul lebedelor!) La rândul lui, Napoleon a întors spre Don Quijote o privire cum vreţi voi numai încântată nu. A urmat lovitura de graţie: perechile trebuie să-şi facă reciproc declaraţii de dragoste! Prag! Don Quijote a coborât spre Napoleon o privire „oripilată”  „WWWhat?!!!” iar Napoleon a lăsat pleoapele să-i cadă „îngrozite” „Oh, no…” Declaraţiile în sine nu au fost la fel de faine ca această reacţie a amândorura. Au fost premiaţi ca cea mai bună pereche din concurs!

 După premiere ne-am fotografiat cu toţii şi am dansat ca la un bal mascat veritabil. Mi-am dorit atât de mult un bal mascat iar Dumnezeu mi-a împlinit dorinţa. Dacă nu a fost să fie un bal la Palatul Navigaţiei din Galaţi uite că a fost să fie la Castelul Lipanilor din Tarcău. Adevărul e că prefer un castel în locul unui palat! Closer to my  childhood dreams…

 Ce să vă mai spun? A fost cu adevărat extrem de greu să ne despărţim. M-am simţit extrem de tristă când au plecat invitaţii. Ne-am fotografiat în curtea castelului lângă „genunchiul” uriaşului Nechifor Lipan , genunchi care iese sugestiv din pământ. S-a hotărât şi sloganul sărbatorilor din anul acesta la castel: „ În rest a fost  … absint!” Am făcut mai multe fotografii , cu toţii, în grupuri mai mici…Eu una aş fi vrut să fac o fotografie în …palma lui Nechifor care iese şi ea din pământ câţiva metri mai încolo. Binenţeles că a ieşit şi bucătarul Otilo la fotografiat în costumul său tradiţional şi cu lingura lui mare de lemn pe care a folosit-o ulterior catapultă la bulgăreala de rămas bun.  

Trebuie să am un an bun. Ar fi păcat de trecerea dintre ani să nu fie aşa… DE altfel Emerich Imre a spus că dă din nou drumul la o serie de concerte folk la Cluj. Abia aştept să revăd gashka de Revelion. Mai ales că avem şi o cunoştinţă comună: Tudor Runcanu. Am avut anul trecut un concert destul de reuşit în Irish Pub la Cluj dar am fost foarte tristă că nu mi-am revăzut prietenii făcuţi in anul 2000 când încă mai exista CD Radio. Poate anul acesta va fi un concert cu mai mulţi prieteni în public. Şi vreau în mod special să fie şi Tudor. Sunt tot mai mulţi critici muzicali, care mai de care mai subtil în a mă discredita, în a convinge publicul ca Maria Magdalena Dănăilă e o voce puternică, demnă de respect dar … cam atât. A fost cumplit de dureros să descopăr că nici Clujul nu face excepţie de la astfel de critici. Îmi trebuie Tudor în sală ca să verific cu adevărat dacă mai sunt în formă sau nu. Şi criticii au ierarhia lor iar Tudor e special pentru mine. Nu orice maşină roşie e un Ferrari…(iar Tudor Runcanu e un Ferrari)

Deşteaptă-te, române

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi alte soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un lume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

 Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!

  That’s what usually  happens: if you choose to sin, you loose your image, you loose your crown, you… just loose. And the man you fell in love with treats you like a common woman. An easy won trophy. A no more interesting body to have sex with. Another woman will earn his interest. And like an unbelievable coward he will shut off his phone while he has sex with this another incredibly sexy woman. He will feel guily, but he won’t say no to this incredible hot  woman.

No matter how hot a woman thinks she is, there will always be a hotter one who will take her place in her lover’s heart after having sex with him. Always.

 How can you make that broken hearted woman feel better? It was her choice after all. She was not ready for the consequences of getting into his sex life. She had no idea that he, the one who used to worship her, now  closed his phone and just forgets about her. He was supposed to come to Bucharest. They were supposed to think about their future together. And now he just keeps his phone closed. And she feels so hurt that she just can’t breathe. Even breathing itself hurts her. And I knew exactly what was she talking about. I had been there. And I had no idea how I found the strength to move on.

 I talked to her on Messenger for hours, and I did my best to be realistic, to make her think straight, to make her strong and give her the power of thinking. But she was bleeding. No matter how hard I tried to make her see the real picture of it , she was an opened cut. And each time I thought I made her smile and feel better, she was just  giving me that crying face …

It felt like I was acting in a  bad movie. Or a  comedy! I could see myself turning from a kind hearted woman, to an animal.I simply started to hate her! I really hated her that moment! What the hell does she actually want from me, to start crying myself?! To pity her?! I hated myself for not being able to make her feel better but I also hated HER , she wasn’t able to become strong and  slowly and painfully  was making me weak . I could feel that my own wounds were opening. My own heart started bleeding. I had no problem with myself until that moment , and now that broken hearted woman  didn’t only fail in learning something from what I told her, but succeeded to transfer her pain to me. And not just her own pain, all the pain in the world seemed to came back to me. And all the hate in the world made me feel like a revenging monster.

 But I was too tired to let the feeling grow inside me. Instead of fighting the feeling , I gave up and just … cried. Like I refused to do for a long time. And then I fell on my knees and prayed for her. It was the least I could do for her because I knew she will never have the strength to really pray. Not these days anyway. She will just want to make him come back to her and have sex again. She was obviously in a sevraje. She doesn’t understand , she won’t believe that lightning had stroke him and he doesn’t want her anymore. Another woman took her crown. Not an angel like her. A hot sexy one who will NOT  just offer herself to him, but who will enslave him of her incredible hot body.

 Oh, I wish I was wrong, believe me. I hope I am wrong and he just had some accident and will call her eventually. I just strongly doubt…

Or maybe I am  simply not good in giving a good advise to a woman who can live with a man this way. What could you tell this woman to make her feel better?  (English or Romanian)

Everybody wants something. Everybody has a right to want something. One wants power, other wants to be recognized as being the best in some field, other just wants to be noticed… I just need a great love story in my life. To love someone like crazy and to have him missing me, to have him needing me, to know there is someone who would kill just to know I’m safe. Someone to live for me. Someone to enjoy my being alive just for him. I don’t want to be loved by the whole world. I just need to be loved by one person.

 Do you have any idea how much it hurts to have the feeling that you finally found him, and he just needed to have sex with you? To have the feeling you finally found the seed of the legend of your life and he proved to be just a sex freak?! How can a human – who looks quite intelligent – feel satisfied just to know he had sex with a woman ? How can a human be so low? I mean how many times do a human need to have sex until he figures out how boring animal sex is, and how illuminating is to make love like an intelligent human.

 I am not tired of the stupidity around, of the lack of visionarism, the lack of faith in God… I am just tired to see how short minded  humans have become. No one seem  to be worthy of a great love story.   

 Do they know that not having such a “boring “ aspiration makes them dead?

 So I went to her office again the other day – all by myself ,without my guitar.  I wasn’t so thrilled about what was about to happen because I had the feeling that whoever I was to meet was probably  intrested in folklore . I had this feeling that I was to  waste my time again like so many times before with something that didn’t concern something interesting for me. But since my friend Angela asked me, I went there – and if the person wanted to know how I sounded, we’d just go online to my website www.mariamagdalena.ro  and listen to whatever he wanted. My website was finished recently and I had all my music there, I just had to give that person the link to it and the problem was fixed.

 And there he was, him and another young man. He introduced himself : Shephane  (Crasneanski I learned later)  representing his website www.soundwalk.com – and his project was to make a material with music and lyrics recorded along the Black Sea Coast. He needed just the voice and the guitar … and some songs about Danube. I was “closed”. I have so many love songs , but none with the Danube. I told him about my website, I told him he could just go online and look for something he needs – but he said it would be so much more valuable to him if he recorded my just voice and guitar.

 So, there I was, going back home on a hot summer day – practically I ran home not to keep him waiting. In the meantime, he recorded Angela reciting poems about water, about the Sea… Then he recorded me singing “Descantec de ploaie” – I translated it as “Magic rain” and another Romanian Balad – Mocirita cu trifoi – but none of them contained anything about a sea or a river.

 Then I went back home and realized what practically happened. I’ve seen the website, I could see it was all extremely real and I had a great opportunity to meet a great man. Not mentioning he was extremely handsome as well .

Maria Magdalena Danaila singing for Stephan Crasneanski

Stephane, it was such an honour to meet you!

 Intram in postul Sfintei Marii. Si  inainte de a intra in Post este porunca dumnezeiasca de a ierta totul si de a te impaca cu toata lumea – si ma intreba cineva daca la mine acest lucru sta in picioare. Binenteles, am spus. Asta inseamna ca daca esti o buna crestina te vei impaca cu cei de la Folk You? 

Raspuns: nu. Si as vrea – o data pentru totdeauna – sa vedeti in acest raspuns unul logic, nu unul frustrat, razbunator sau incapatanat. Si ca sa vedeti logica raspunsului , hai sa urmarim firul lui. 

Ce a facut puternic festivalul Folk You? Printre altele, emisiunile de folk de pe TVR2. Nu vi se pare suspect ca nu am fost invitata in aceste emisiuni NICIODATA? Cu tot premiul meu de Excelenta Artistica dedicat folkului pe scena de la Mamaia, cine stie cati compozitori de muzica usoara m-au injurat atunci … Nu am fost invitata nici la Gaz pe folk, nici ulterior la Timpul Chitarelor. Ca fapt divers va informez ca realizatorul emisiunii Gaz pe Folk a venit la unul din concertele mele sustinute in Bucuresti – ma mutasem acolo iar emisiunea Gaz pe folk se incheiase – si si-a cerut scuze ca nu m-a invitat niciodata in emisiune dar m-a asigurat ca isi va repara pacatul, invitandu-ma cu tot onorul in prima editie a emisiunii Timpul Chitarelor. Ba mi-a propus sa fiu si vocalista bandului emisiunii care urmarea sa reanvie niste shlagare rock , eu urmand sa fiu  vocea feminina  a unor hituri  , adevarate bijuterii din istoria rockului romanesc. Bineneteles ca si-a calcat cuvantul, binenteles ca nu am mai fost invitata la acea prima editie a emisiunii, binenteles ca s-a bucurat altcineva de privilegiul deschiderii unei noi emisiuni de televiziune. Si uite asa am ajuns la editia din acel an la Folk You fara album lansat , fara sa fi aparut vreodata intr-o emisiune de profil, si – colac peste pupaza- fara sa fiu invitata nici la un “marathon de folk” – un spectacol in care urmau sa concerteze mai toti folkistii din Romania, spectacol care urma sa se tina la oarece timp dupa Folk You in Bucuresti. Deci era limpede ca nu faceam parte dintre privilegiatii acestui festival. Orice artist de bun simt ar fi inteles mesajul si s-ar fi retras pur si simplu. Daca regret ceva e ca mi-am varsat furia pe blog cu cateva articole usturatoare la adresa lor. Sincer, nu meritau. 

Prin urmare, nu are ce impacare sa se petreaca  -eu am fost dintotdeauna un outsider pentru “gashka ” lor. Ca sa nu mai zic ca pentru a ma  impaca cu Folk You, ar insemna sa se tina de cuvant si sa ma lanseze asa cum au promis -  singura promisiunea lor m-a facut sa-i urmez orbeste fara sa-mi pun intrebari. Eu mi-am dorit sa realizez cu Folk You si Jurnalul National ce a facut Chilian cu Catzavencu, aveam planuri mari, idei deosebite, imi trebuia doar sustinerea unei institutii de cultura, asa cum s-a intamplat la Cluj unde am fost sustinuta de CD Radio Napoca. Pentru ce-mi doream eu sa fac, meritau inca patru ani de asteptare – cei in care am cantat exclusiv la Folk You si mi-am facut si facultatea de actorie. Abia dupa ce am terminat facultatea la Galati si m-am mutat in Bucuresti am inceput sa intrevad ca  ce-mi doream eu e un adevarat SF.   Adica un festival bucurestean care sa lanseze cu videoclip, lansare de album si tot tacamul o “campioana” de provincie? Ar fi ca si cum ar hotara Becali sa finanteze Otelul

Nu vreau insa sa priviti la mine ca la o victima. Pur si simplu mi-am ales din nou un alt culoar. Eu sunt singura vinovata ca am visat cu ochii deschisi si am refuzat sa imi pun problema ca Folk You ar putea sa nu-si tina promisiunea. Eram atat de aproape de finalul unui maraton de pregatire intins pe mai bine de 15 ani incat mintea mea nu putea suporta un astfel de adevar, refuzam sa vad in finalul cursei o capcana deschisa. Multumesc lui Dumnezeu ca am rezistat shokului si ca am avut puterea sa reusesc s o iau de la capat. Imi amintesc prin ce criza am trecut dupa ultima mea aparitie la Folk You, imi amintesc ca sufeream cumplit si din cauza ca nu fusesem invitata la acel marathon de folk care se apropia atunci cu pasi repezi – si , ce mi-a pus capac – a mai murit si  Tatiana Stepa, singura mea prietena adevarata din toti care concertau la Folk You. Ma intrebam amuzata – ok, ce mai urmeaza? A urmat un apel telephonic de la organizatoarea de la Folk You. Am zambit cu toata fiinta mea : ce vrei, fatuca draga? Sa-ti mananc in sfarsit din palma? Niciodata in viata asta!  Am respins apelul. Cine e in stare de o asemenea capcana, nu merita nici macar o mustrare. 

Va rog mult sa nu ma mai intrebati de Folk You.  :)  Gata,  e capitol inchis de doi ani . Va asigur ca timpul nu a trecut in defavoarea mea asa cum au crezut ei. Va invit din nou pe site-ul meu official www.mariamagdalena.ro de unde va puteti downloda de la sectiunea discografie toate inregistrarile mele realizate din 1995 pana acum. Toate piesele sunt inregistrate la UCMR-ADA si Credidam, toate au fost difuzate pe postul national de radio. Parte din ele au fost lansate la Cluj cu sprijinul CD Radio Napoca, altele sunt produse de mine si reprezinta incercarile mele de a fi aleasa ca reprezentata a Romaniei in concursul Eurovizion – si cele doua piese care sunt genericul emisiunii “Psihologul muzical” realizata de Andrei Partos – le-am pus si pe ele pe site pentru ca le iubeste lumea   . Voi face si un CD simbolic pentru doritori dar el va contine doar 7 piese – inspirate de cele 7 muze ale vietii mele. Cum sa se numeasca altfel decat … 7 Demoni :)

In acest cor exista si o frumoasa domisoara, deschisa, dezghetata, genul care intr-un sat poate fi privita cu suspiciune de habotnicele cu batic pe cap si fusta pana in pamant. Aceasta domisoara reuseste sa-l faca pe dirijor sa aiba revelatia iubirii dar sa si simta ca trebuie sa spuna “te iubesc”.

Ce m-a impresionat insa cel mai mult in acest film a fost secventa in care aceasta minunata fiinta (tanara domnisoara) le-a strigat membrilor corului – veniti la dirijor acasa dupa ce acesta fusese concediat de catre pastor din functia de conducator al corului bisericii la interventia unei habotnice- cu ochii in lacrimi de ciuda: “Ati stiut cu totii si nu ati spus nimic!” (fata avusese o relatie de doi ani cu un doctor pe care ea il stia liber dar despre care aflase tot satul ca e insurat si are si doi copii) Membrii corului nu au putut spune nimic in apararea lor, ci doar au tacut si au plecat privirile in pamant, intocmai precum odinioara membrii orchestrei de talie mondiala, incapabili sa raspunda cerintelor dirijorului. Venisera cu totii sa continue sa lucreze la dirijor acasa , aratandu-si astfel si dezaprobarea fata de hotararea conducerii bisericii. Isi doreau foarte mult sa participle la un concurs international din Austria. Strigatul de revolta al tinerei femei i-a facut sa reflecte daca merita ca oameni o asemenea bucurie. Tanara ii privea pe toti cu lacrimi de ciuda cum tac cu fruntile plecate  si iti dadeai seama ca nu pe tradator il uraste din toata inima ci pe acesti lasi care au ales sa taca.

Sa ierti un tradator care s-a servit cu nesimtire de generozitatea ta nu e usor. Nici pe ceilalti care au beneficiat de tradarea in sine. Cel mai greu e sa-i ierti pe cei care au stiut adevarul si au ales sa taca si sa priveasca in pamant.

Daca reusesti totusi sa ierti si sa mergi mai departe, Dumnezeu iti va asculta rugaciunile. Mai précis, singura conditie de a fi ascultat in rugaciune de  Dumnezeu e sa-i ierti pe toti pentru a te descatusa de impuritatile care fac imposibila auzirea rugaciunilor tale de catre Dumnezeu. Cum le rezolva Dumnezeu pe toate ulterior iti va intrece cu siguranta asteptarile. Te va lasa fara cuvinte. Nu ai indrazni sa visezi la o asemenea rezolvare nici in cele mai frumoase visuri- si asta pentru ca te lasi impresionat de parerea altora despre tine insuti si nu constientizezi pe de o parte ca omul e un vierme pe langa maretia divina iar pe de alta ca la Dumnezeu totul e posibil.

Asa s-a intamplat si cu aceasta domnisoara. A trebuit sa- si continue viata in acel sat , printre acei lasi care aleg sa taca in loc sa spuna adevarul, sa rada in loc sa se cutremure de mila, sa se uite in alta parte cand o sotie urmeaza sa fie batuta cu bestialitate de sotul ei. Din fericire a ales sa planga si sa se roage in loc sa devina una ca ei. Si Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile si l-a adus pe celebrul dirijor inapoi in satul sau natal pentru a-i fi salvare tinerei femei dar prin ea sa-si devina siesi salvare si prin amandoi oamenii corului sa-si constientizeze lasitatea, sa le crape obrazul de rusine si sa-si dea seama ca au puterea nu doar de a lua atitudine ci – unindu-si fortele –  sa impiedice raul sa se manifeste si astfel sa poate fi cu adevarat mandri de ei insisi, devenind ingeri ai lui Dumnezeu pe pamant.

Cum spuneam si in alte cazuri, raul este rau doar daca reuseste sa te afecteze. Vezi o persoana falsa pana in maduva oaselor, afisand o puritate jucata si o nevinovatie care nu reuseste decat sa te faca sa iti intorci privirea cu un “rolling eyes” exasperat si sa treci mai departe, incercand sa te gandesti la ceva frumos ca sa nu vomiti. De ce sa lasi o astfel de persoana sa-ti strice ziua? Mai bine intri in vorba cu ea cu aceeasi mutra falsa si o descosi usor-usor pana o vezi ca se schimba la fata , incercand toate nuantele curcubeului, inclusiv “un pic de mov”. Tarfulitele astea castiga in viata, ajung sa joace barbatii pe degete si sa-i faca sa le manance din palma. Sa aleg sa fiu si eu  o astfel de  “castigatoare”? Reveniti-va…

Am urmarit nu demult la televizor un film despre Moliere , despre cum s-a nascut practic personajul Tartuffe… Nu stiu daca si asta e semn ca imbatranesc dar am plans mult la finalul filmului si mult dupa incheierea acestuia. Si am notat undeva o replica data de muza lui Moliere pe patul mortii: nenorocirea are virtuti umoristice care nu trebuie subestimate . Intr-adevar, Moliere era facut pentru a face lumea sa rada desi el era indragostit de tragedie. Si daca pana la el nu mai scrisese nimeni  acel gen de comedie care sa straneasca rasul din situatiile tragice, a indeplinit ultima dorinta a muzei sale si a intrat in istorie, creandu-l pe nemuritorul Tartuffe si o data cu el  a dat o noua  dimensiune comediei.

Nu stiu daca ar fi mai apreciat un subiect mai “serios” dar imi place mai mult sa vad oameni fericiti, oameni razand, oameni care trag langa mine pentru ca se simt mai in siguranta  pentru simplul fapt ca desi viata mea nu are prea multe lucruri roz, am puterea sa binedispun prietenii si sa nu-i incarc pentru nimic in lume cu ceea ce ma doare , ci sa-i fac sa rada de orice lucru care le-ar face sange rau. Si sa-i fac si pe ei sa faca haz de necaz. Si sa radem impreuna. Mult. Sa descoperim impreuna partea amuzanta a vietii, partea amuzanta a situatiilor menite altfel sa stoarca lacrimi amare. Viata e cu adevarat prea scurta ca sa fie traita in lacrimi si incruntare. Asa ca , daca in clipa asta sunteti incruntati, daca va doare inima, gasiti imediat partea amuzanta a situatiei care va face sa simtiti asa. Daca nu o vedeti inca, inventati-o!  Si radeti… radeti mult… radeti din toata inima!!!

 As fi mult mai interesanta daca v-as povesti despre o moarte fulgeratoare – cum mi se sugereaza in unele comentarii (daca tot mi se pare lumea asta insuportabila)…

 As fi mult mai interesanta daca as povesti nu despre un personaj drag mie in culori romantice , ci despre o fericire nesperata care mi l-ar arunca in brate dar – o, zei – intrerupta nemilos de  intrarea in scena a curvei lui de zi cu zi despre care povesteste amuzat despre mine intre doua partide de sex…

 Aveti nevoie de nenorocire, de conflict. Altfel spectacolul ar fi inexistent. Iar noi trebuie sa-i dam publicului ceea ce-si doreste. Altfel n-ar mai fi Lady Gaga pe lumea asta. Si ce-ar fi lumea asta fara Lady Gaga…

 O sa mai plictisesc totusi o vreme cu credinta mea – spre disperarea unora, gheara in gat la fiecare reusita, premiu, autograf, fotografie cu fanii…

 Ma gandeam la asta in camera mea din turn din castelul din Tarcau. Fusese un Ajun de Craciun cu colinde la semineu, inconjurata de atata caldura , de atata prietenie si respect incat mi-am dat seama cat de gresit e sa lupti sa te autodepasesti pentru a demonstra de ce esti in stare cand sunt destui aceia care stiu exact cine esti si ce poti sa faci si pentru care e suficient simplul fapt ca esti in viata, langa ei. Stateam in pat in camera din turn vegheata de privirea blanda a Maicii Domnului din icoana mare, bizantina de pe perete. Si ca totul sa fie o confirmare a intrebarii mele privind-o cu recunostinta, s-a auzit in zare…toaca bisericii , apoi clopotul chemand oamenii la slujba din prima zi de Craciun. Mi s-a parut firesc sa merg si sa multumesc pentru toate astea, asa ca m-am imbracat si am iesit din camera.

 M-a intampinat un aer rece de munte cu iz de brad si  fum din cosurile caselor din jur. Am inchis ochii si am zambit cu toata fiinta mea, tragand adanc aer in piept de parca era prima gura de aer proaspat dupa o perioada de intubatie. Apoi am deschis ochii si am cuprins toata zarea intr-o privire. Am ramas cu gura cascata – la propriu. Probabil in castel toata lumea inca dormea. Mi-a venit sa cobor in goana si sa bat disperata la toate usile ca sa-i chem sus in turn. Repede, sa nu piarda o asemenea priveliste, parca cea mai frumoasa din lume in lumina aceea: erau doar munti, brazi, zapada, case… dar aratau absolut unic, nu mai vazusem niciodata ceva chiar atat de frumos. Am renuntat zambind la idée si am coborat treptele inzapezite, apoi am intrat in castel, am coborat pana la masa “cavalerilor mesei rotunde”, am salutat personalul apoi am iesit din castel, hotarata sa prind macar un pic din slujba de Craciun. Daca nu multumesti lui Dumnezeu in momentul in care te simti pe deplin fericit, acel moment s-ar putea sa nu se mai intoarca niciodata…

 Si au urmat si alte momente fericite. Am mers la colindat cu prietenii mei si pe la alte case, unele mai bogate, altele mai simple dar atat de pline de spiritul sanatos al Craciunului. Gazdele primeau colindele cu toata fiinta lor, unii pregatiti de oaspeti, altii luati ca din oala, shokati ca li se poate intampla ceva atat de frumos. N-aveti idée ce bucurie simti sa intri intr-o casa in care tocmai s-a trantit mamaliga pe masa plina cu bucate de Craciun si in care focul trosneste in soba de teracota iar stapanii casei deschid usa larg, privindu-l cu gura cascata pe stapanul castelului de peste drum  , nestiind  pe moment ce sa raspunda la intrebarea strigata cu bucurie: “Primiti colinda?” Apoi sa te asezi la masa, sa te lasi omenit de gazde cu mamaliga si pomana porcului, stropita cu palinka si vin rosu, apoi sa-I iei cu masina  si pe ei si sa pleci sa-l colinzi si pe primar – dupa ce i-ai facut un colind cu dedicatie pe marginea mesei… sa vezi oameni atat de fericiti incat sa simti in cosul pietului o vibratie care e preluata de cei din jur si propagata  mai departe pe raza de kilometri.

 Trebuie sa daruiesti fara sa astepti nimic de la nimeni. “ Omule , fii bun/ In zi de Craciun/ Nu uita sa daruiesti/ de vrei sa primesti! / “ cam asa colinda o pustoaica frumusica foc pe care o luasem cu noi la colindat si care incheia repertoriul nostru in aplauzele fericite ale gazdelor care o mancau din ochi de draga – ( o si vedeam pe scena, cantand o piesa compusa special pentru ea, defect professional probabil ) Ma gandeam la acest refren la focul de tabara din noaptea de Sfantul Stefan. Cantam, radeam…si pentru cateva clipe am fost ispitita sa arunc in focul acela inalt totul pentru un singur moment in care sa ma intorc in timp sa pot repara ceva… Traiam Raiul pe pamant si totusi cateva clipe eram eu insami focul acela mistuitor, retraind un moment in trecut in care o durere fara margini mi-a cuprins inima. Incercam sa gasesc replica gresita care a daramat un munte de iubire, spulberand in toate zarile o potentiala poveste de iubire. Cantam, radeam in hohote si in acelasi timp luptam cu un tsunami de lacrimi. Nu ma puteam opri sa nu ma gandesc ca totul ar fi fost perfect daca era si el langa mine. Traiam totul cu o bucurie uriasa si fiecare moment era insotit stereotip de gandul :ce mult i-ar placea si lui asta…

 Dar nimic nu e pierdut daca ai imaginatie! Cantam fericita iar el asculta cu o cana de vin in maini, aruncand din cand in cand un lemn pe foc si o privire zambitoare in sufletul meu…